Spitalele din Madrid, în pragul colapsului. Cetățenii protestează față de noile restricții
Your browser doesn't support HTML5 video.
În Madrid, casele dar și chiriile sunt exorbitante, așa că familiile împart locuințe mici, fapt care explică rata de contagiune.
În plus, nu sunt suficiente laboratoare, iar testarea este anevoioasă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, numărul deceselor a crescut cu aproape 30% săptămâna trecută în Europa, în pofida faptului că la nivel mondial cifrele au scăzut cu 10%.
Responsabilii politici și experții epidemiologi se întrec în apeluri și argumente.
Polițiștii au intervenit violent în Madrid pentru dispersarea protestatarilorRestricţiile impuse de agravarea situației epidemiologice din Madrid au încins spiritele, joi seară, pe străzile capitalei spaniole.
Polițiștii au acționat cu o brutalitate ieșită din comun pentru a dispersa mulțimea. Și nu doar că autoritățile nu dau înapoi, dar vineri au anunțat înăsprirea măsurilor.
A fost mărit de la 37 la 45 numărul cartierelor din Madrid plasate în carantină. Peste un milion de madrileni, adică spre 20% din populația capitalei, pot părăsi cartierul doar pentru muncă, studii sau urgenţe medicale.
Franța a înregistrat un nou record zilnic de cazuri de la începutul pandemiei"Situaţia continuă să se degradeze la nivel general", avertiza ministrul francez al sănătății, încă dinainte ca Parisul să raporteze 16 mii de noi teste pozitive în ultimele 24 de ore, un record pentru Franța de la izbucnirea pandemiei.
Guvernul francez tocmai a trecut în "stare de alertă sporită" în 11 metropole, printre care Parisul. Asta înseamnă închiderea barurilor la ora 22.00, precum şi limitarea adunărilor.
În schimb, în al doilea oraș al țării, Marsilia, angajații din baruri și restaurante au protestat vineri împotriva deciziei de închidere completă a localurilor din orașul-port.
40% dintre testele efectuate în Republica Moldova sunt pozitiveCifre amețitoare raportează și Republica Moldova, unde rata de pozitivare a testelor bate spre de 30%.
E adevărat că se fac puține teste, numai 2 mii miercuri, dar 786 dintre ele au fost pozitive. 40% dintre acestea sunt în Chișinău.
Situația în Suedia rămâne relaxatăAșa stând lucrurile, Suedia rămâne excepția fericită. Responsabilii nu fac decât să mențină recomandările în vigoare: igiena atentă, munca de acasă pe cât posibil și evitarea aglomerației.
Anders Tegnell, epidemiologul-șef din Suedia: „Motivul pentru care Suedia nu se confruntă acum cu o creștere dramatică a infectărilor este, cred eu, că noi menținem aceleași recomandări și restricții de la izbucnirea pandemiei. Marea diferență este că Spania a avut o carantină foarte strictă, după care a deschis complet. Pandemia asta ne va chinui multă vreme. Nu cred că e prea tărziu pentru nimeni să încerce abordări diferite, dacă măsurile folosite nu dau rezultate.”
Israelul a atins un nou record, deși este în carantinăProblema carantinei ridicate în mod imprudent explică și situația din Israel, unde vineri a fost bătut un nou record, cu aproape 8 mii de cazuri noi.
Spitalele din Israel nu mai fac față numărului de pacienți, care au început să aștepte cu orele în ambulanțe. Cum s-a ajuns aici?
Dr. Ronni Gamzu, comisar pentru coronavirus: „La începutul lunii august a fost o mare sărbătoare religioasă pentru musulmani, apoi una pentru evrei. În aceste perioade, israelienii pleacă în vacanțe, și religioșii și secularii. A urmat sezonul nunților pentru populația arabă. Nu poți tine toată populația în carantină permanent, dar poți interveni în aceste momente când riscul e crescut”.
Cadrele medicale, copleșite în toată lumeaÎn timp ce președintele american își continuă seria declarațiilor deplasate, în toată lumea, cadrele medicale sunt copleșite de potopul de pacienți.
Donald Trump: „Unii îi zic coronavirus. Sună că un loc idilic în Italia, nu-i așa? Ei bine, nu din Italia vine, ci din China.”
Néstor Pistillo, medic: „Am în grijă peste 120 de pacienți și mulți dintr ei trebuie…. iertați-mă.... se întorc acasă morți..”
Marcelo Moretti, medic: „Lucrez în ture de 12, 6 ori 24 de ore, pe săptămână se strâng 70 de ore. Și nu lucrez doar aici. Toți cei din medicina de urgență ne împărțim între 3-4 spitale, fugim de colo-colo.”
Sursa: StirilePROTV
Etichete: coronavirus , pandemie , europa , virus
Dată publicare: 25-09-2020 19:21