Specialiști: Tulpina ''Delta'' va aduce un nou val de Covid în Europa. În Spania numărul cazurilor a crescut de 7 ori
Your browser doesn't support HTML5 video.
Aşa sună avertismentul specialiștilor, mai ales că în multe ţări de pe glob situaţia este deja foarte gravă.
Africa de Sud este copleşită de numărul de bolnavi. În Australia, oraşul Sydney, cu 4 milioane de locuitori, a intrat în carantină. Şi Israelul a anunţat că impune carantina obligatorie pentru toţi turiștii, chiar şi pentru cei vaccinaţi anti-Covid.
Noi restricţii sunt anunţate şi în Olanda. Iar în Spania, la Barcelona, numărul cazurilor a crescut de 7 ori, în ultimele două săptămâni.
După un scurt răgaz care a readus pe străzile din Barcelona atmosfera dinainte de pandemie, un important spital al oraşului îşi reorganizează personalul medical pentru a face față unui nou val de infectări cu virusul SARS-CoV-2. De două săptămâni, în celebra metropolă spaniolă, numărul pacienţilor testaţi pozitiv cu COVID-19 este în creştere.
Pacient: "Eram la serviciu, când am aflat că un coleg a fost infectat cu COVID-19. Nu am avut nici cea mai mică bănuială, dar el a infectat pe toată lumea. Adevărul e că eu unul nu am crezut că o să mă infectez vreodată cu acest virus. Nu am crezut, la fel ca majoritatea, dar acum cred. Când te afectează această boală, o iei în serios".
Juan Pablo Horcajada, medic: "Prognoza noastră este că internările în spitale vor continua să crească dacă nu se vor aplica măsuri drastice la nivel naţional".
În timp ce Catalonia a impus noi restricţii în cluburile de noapte după o creştere alarmantă a cazurilor, adunările în masă pe stadioane şi la festivaluri sunt încă permise.
Timp de trei zile, Barcelona e gazda unui important festivalul de muzică. Mii de oameni au petrecut laolaltă în prima zi, fără să fie obligaţi să respecte distanţarea socială. Tinerii sunt testaţi, însă, la intrare.
Cu toate acestea, germanii îşi iau măsuri de precauţie şi au declarat întreaga Şpanie drept zonă de risc. Dau vina pe varianta Delta, care este predominantă în peninsulă iberică, dar și în Germania, unde reprezintă două treimi din noile cazuri de infectare.
Aceeaşi tulpină a virusului se extinde şi în Olanda, mai ales în rândul tinerilor. Drept urmare, premierul ţării a anunţat noi restricţii asupra funcţionării cluburilor de noapte, restaurantelor şi festivalurilor de muzică, la numai două săptămâni după ce aceste măsuri fuseseră ridicate.
Şi autoritățile din Israel au decis să înăsprească, din nou, regulile anti-pandemie. Începând din 16 iulie, toţi turiştii care intră în ţară sunt obligaţi să se izoleze până la primirea unui rezultat negativ la testul PCR recoltat pe aeroport.
Specialiştii spun că apariţia unui nou val de COVID, în Europa, este doar o chestiune de timp, şi doar vaccinarea poate reduce numărul îmbolnăvirilor, şi mai ales a formelor grave. Africa de Sud - unde mai puţin de două procente din populaţie a fost imunizata - este în mijlocul unui val de Covid.
Imaginile din spitale sunt şocante
Şi presa rusă a prezentat ieri imagini dintr-un crematoriu din Sankt Petersburg plin de sicrie. Metropola rusă a raportat în ultimele 24 de ore aproape 2.000 de cazuri noi şi 107 decese asociate cu COVID-19, de trei ori mai mult decât la începutul lunii iunie.
Sursa: Pro TV
Etichete: Spania , coronavirus , africa de sud , Delta , tulpina delta
Dată publicare: 10-07-2021 08:13