Specialist în biochimie: ARN mesager nu ne schimbă codul genetic. De ce nu ar trebui să ne fie teamă
Tal Brosh, șeful secției de Boli Infecțioase la Assuta Ashdod University Hospital, compară ARN mesagerul cu un dispozitiv USB care odată inserat în computer nu are impact asupra hard drive-ului calculatorului, ci doar derulează un anumit program, relatează Jerusalem Post.
Dar poate cel mai ușor răspuns este că ele sunt ușor distructibile.
Totodată, Michal Linial, profesoară de biochimie la Hebrew University din Ierusalim, spune că ”mesagerul ARN este o moleculă foarte fragilă, însemnând că poate fi distrusă foarte ușor”.
”Dacă pui ARNm pe masă, de exemplu, într-un minut nu va mai rămâne nimic din ARNm. Asta, spre deosebire de ADN”, a subliniat ea.
Ea a spus că această fragilitate a ARNm este valabilă pentru orice lucru viu, fie că aparține unei plante, bacterii, unui virus sau omului. În timp ce vaccinurile Moderna și Pfizer sunt bazate pe o tehnologie nouă, ele cer corpurilor noastre ceva ce fac în fiecare zi: celule care sintetizează proteine.
Moderna și Pfizer furnizează pur și simplu o secvență specifică de ARNm către celulele noastre.
Odată ce ARNm este în celulă, biologia umană preia controlul.
Ribozomii citesc codul și construiesc proteina, iar celulele exprimă proteina în organism.
Acesta este unul dintre principalele motive pentru care credem că nu vor exista consecințe pe termen lung la vaccin, a declarat prof. Eyal Leshem, director al Centrului pentru Medicină de Călătorie și Boli Tropicale din Centrul Medical Sheba.
Sursa: Jerusalem Post
Etichete: vaccin , arn , cod genetic , teoria conspiratiei
Dată publicare: 04-09-2021 09:09