"Soțul meu mi-a tăiat mâinile cu toporul". Coșmarul Margaretei, femeia mutilată pe viață la doar 26 de ani
Primul este gelozia: el își suspecta soția de 26 de ani de infidelitate. A doilea - bărbatul a vrut să se răzbune după ce Margareta l-a reclamat la poliție pentru violență domestică.
”M-a dus în pădure și mi-a spus să pun mâinile cu un lemn, apoi mi le-a tăiat cu toporul”, povestește femeia într-un film realizat de BBC News.
Mâinile, detașate complet de brațe, au fost descoperite ulterior.
După o operație complexă, care a durat peste 10 ore, medicii i-au salvat mâna stângă, însă Margareta se folosește parțial de ea. Mâna dreaptă nu a mai putut fi salvată, iar acum tânăra femeie are una bionică.
”Copiii mei nu știu ce s-a întâmplat, cred că am avut un accident”, spune ea.
Cazul Margaretei a stârnit revolta activiștilor, mai ales după ce Rusia și-a îmblânzit legile privind violența domestică.
Margareta nu ar fi ajuns să fie mutilată de pe viață dacă Poliția nu ar fi închis cu trei zile înainte un dosar în care soțul, Dmitri Gracev,era cercetat pentru violență domestică.
Acum, bărbatul se află după gratii și își așteaptă pedeapsa.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!