Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sotrovimab, autorizat de urgență în SUA pentru tratarea Covid-19

Agenţia americană a medicamentului (FDA) a autorizat folosirea de urgenţă a tratamentului cu anticorpi Sotrovimab, împotriva unor forme uşoare sau moderate de Covid-19, la persoane în vârstă de peste 12 ani, relatează Reuters.

 

Medicamentul - denumit Sotrovimab - nu este autorizat să fie folosit la pacienţi spitalizaţi din cauza covid-19 sau care necesită o oxigenoterapie, subliniază FDA, conform News.ro.

Sotrovimab face parte dintr-o clasă de medicamente denumite anticorpi monoclonali, care imită anticropii naturali pe care-i produce organismul în combaterea infecţiilor.

Tratamentul cu anticorpi monoclonali urmează să fie disponibl pacienţilor cu covid-19 în săptămânile următoare, au anunţat GSK şi Vir, precizând că vor să depună o cerere la FDA în vederea comercializării în al doilea semestru al lui 2021.

Tratamente asemănătoare - ale Regeneron Pharmaceuticals şi Eli Lilly - au fost autorizate în vederea unei folosiri de urgenţă în Statee Unite.

Citește și
dinti
CSID. Care este cel mai eficient tratament pentru cariile apărute la dinții de lapte

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi-a exprimat săpămâna trecută susţinerea faţă de utilizarea Sotrovimab la pacienţi cu covid-19 care riscă să se îmbolnăvească grav, dar care nu au nevoie de oxigen suplimentar.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult