Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Supraviețuitorii masacrului din Texas au povestit cum au reușit să scape. Mărturia terifiantă a unui elev

Your browser doesn't support HTML5 video.

La câteva zile după ce un adolescent de 18 ani a ucis 21 de oameni cu o pușcă de asalt, inclusiv 19 copii, într-o şcoală din Texas, fostul preşedinte SUA Donald Trump a spus că soluţia pentru astfel de tragedii e înarmarea, nu dezarmarea populaţiei.

Tragedia din orăşelul Uvalde a provocat un val de şoc în toată America. Intervenţia poliţiei în acest caz a fost aspru criticată, după ce s-a aflat că 19 poliţişti au aşteptat o oră în faţa clasei unde era baricadat ucigaşul, fără să intervină, pentru că nu aveau... cheie.

Imagini cumplite au fost filmate chiar în timpul atacului de la școala din Texas, în care au fost uciși 21 de oameni, între care 19 copii. Părinții elevilor captivi în școală se roagă în genunchi de polițiști să intre în forță în clasa în care se baricadase ucigașul și din care se auzeau focuri de armă.

Victor Luna, tată și bunic: „I-am spus unuia dintre polițiști că, dacă ei nu vor să intre acolo, să-mi împrumute pistolul și o vestă antiglonț și mă duc eu înăuntru... să rezolv situația.”

Ce spun copiii care au supraviețuit atacului din Uvalde

Copiii care au scăpat cu viață povestesc înspăimântaţi momentele teribile prin care au trecut.

Jayden Perez, supraviețuitor: „Cinci dintre noi ne-am ascuns acolo, sub o masă, dar asta nu l-a împiedicat pe un prieten de-ai mei să fie rănit. Trăgătorul a tras prin fereastră, i-a rănit pe prietenul meu și pe profesor.”

Alți copii s-au baricadat în clasele celelalte imediat ce au auzit focuri de armă.

Edward Timothy Silva, elev: „Am stins toate luminile și ne-am dus în spatele clasei, unde am pus un birou în fața noastră. Ne-am ascuns acolo.”

Poliția locală, criticată dur după ce a pierdut o oră până să forțeze intrarea în sala unde era ucigașul

În tot acest timp, ucigașul, un tânăr de 18 ani, se încuiase într-o clasă în care a ucis doi profesori și 19 elevi. Poliția locală e criticată dur de părinți și de opinia publică, pentru că au pierdut o oră până să forțeze intrarea în sala unde era trăgătorul. Oficialii susțin că nu au făcut nimic pentru că au crezut că nu mai sunt copii în pericol. Înregistrările la 112 arată însă că înăuntru mai erau șapte-opt copii încă în viață.

Steven McCraw, director la departamentul de siguranță publică din Texas: „Privind în urmă, bineînțeles că nu a fost decizia corectă. A fost o decizie greșită, punct. Nu există nicio scuză pentru asta. Eu nu am fost acolo, dar vă pot spune... din ceea ce știm acum, credem că (polițiștii) ar fi trebuit să intre imediat ce ar fi avut ocazia.”

Localnicii din orășelul îndurerat au păreri împărțite despre intervenția poliției. Cei mai mulți cred, însă, că oamenii legii au amânat prea mult momentul intervenției în forță, iar asta a dus la moartea mai multor copii.

„Scrie chiar pe capota mașinii de poliție: ‘Protejăm și Servim’. Pe cine protejează?”

Jose Ale, care a avut rude la Robb Elementary: „Care e treaba lor? Scrie chiar pe capota mașinii de poliție: ‘Protejăm și Servim’. Pe cine protejează? De ce nu i-au protejat pe copii? Ce ar fi trebuit să facă polițiștii... să fi intrat (în clasă), oricare ar fi fost consecințele.”

Sunt însă și localnici care cred că poliția nu a procedat greșit.

Raul Enolasco, profesor pensionat din Uvalde: „Trebuie să lăsăm lucrurile să se liniștească un pic, ca să putem gândi mai limpede. Nu știm prin ce au trecut acești polițiști.”

Măcelul de la școală a pus din nou pe tapet discuția legată de dreptul constituțional al americanilor de a purta arme. Sute de protestatari au manifestat în fața unui centru din Houston, capitala statului Texas, unde avea loc o conferință a NRA, principala organizație americană care susține dreptul cetățenilor americani de a se înarma.

CITEȘTE ȘI: Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori

Recensământ 2022. Etapa autorecenzării se încheie vineri. Când vor începe recenzorii să viziteze casele românilor

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult