Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Soldații Ucrainei au avansat 30 de kilometri pe teritoriul Rusiei și au acum ”inițiativa pe câmpul de luptă”

Your browser doesn't support HTML5 video.

O a doua regiune rusă aflată la granița cu Ucraina a început să-și evacueze populația. Soldații Kievului le dau, de câteva zile, bătăi de cap forțelor lui Vladimir Putin. 

Au avansat aproximativ 30 de kilometri în interiorul Rusiei. În paralel, un incendiu la un turn de răcire al centralei nucleare din Zaporojie, cea mai mare din Europa, provoacă noi tensiuni.

Incursiunea ucraineană în vestul Rusiei a intrat în cea de-a șasea zi. Forțele aeriene ruse anunță că, peste noapte, au distrus 11 drone care vizau ținte din regiunile Kursk, Belgorod și Voronej.

Cu toate astea, unitățile ucrainene au avansat 30 de kilometri în teritoriul vecin și au acum „inițiativa pe câmpul de luptă”, precizează Institutul pentru Studiul Războiului.

Potrivit analiștilor, atacurile îndrăzneţe ale ucrainenilor au drept scop să le arate aliaților că forțele Kievul sunt capabile în continuare să desfăşoare operaţiuni militare majore. Totodată, încearcă să obţină o monedă de schimb, în perspectiva unor posibile negocieri de pace.

Citește și
Kiev, Ucraina
Un băiețel de 4 ani și tatăl lui au murit după ce resturi de la o armă a Rusiei au căzut peste casa lor din Ucraina

Nikolai Volobuev, șeful districtului Belovo din regiunea Kursk: „Din păcate, evenimentele produse de grupurile de sabotaj și recunoaștere care au intrat ieri pe teritoriul nostru au creat multă panică. În prezent, situația este stabilă, dar tensionată. Este important să nu vă panicaţi. Cei care doresc să părăsească districtul în mod voluntar, o pot face."

Peste 70.000 de oameni și-au părăsit casele după ce Kievul și-a intensificat activitatea militară în regiunea Kursk. Luni, de teama intensificării atacurilor, au început evacurile în zona învecinată, Belgorod.

Claire Sebastian, corespondent CNN: ”Rusia încearcă din răsputeri să oprească avansul trupelor ucrainene pe teritoriul său, avans care a început cu aproape o săptămână în urmă. În timp ce rușii adună trupe și evacuează zeci de mii de civili, întrebările pentru Ucraina ar fi: cât pot să reziste (în această incursiune pe teritoriul Rusiei). Și dacă ocuparea de teritorii rusești face parte dintr-un plan. Între timp, imagini precum acestea, cu soldați ucraineni care înlocuiesc steagurile rusești cu cele ale Ucrainei, s-au răspândit în mediul online.”

Evenimentele au loc în timp ce Ucraina și Rusia se acuză reciproc de un incendiu izbucnit la centrala nucleară din Zaporojie.

Prezenți în zonă, experții Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a ONU au spus că au văzut fum în partea de nord a centralei, în urma mai multor explozii.

Deocamdată, nu au fost raportate scurgeri radioactive, iar oficialii ruși susțin că incendiul a fost stins.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult