Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Soldații turci care au participat la puciul din 2016 au primit închisoare pe viață

Un tribunal turc a condamnat joi la închisoare pe viaţă zeci de militari găsiţi vinovaţi că au participat la incidentele sângeroase desfăşurate pe unul din principalele poduri din Istanbul în noapte puciului eşuat, în iulie 2016.

Potrivit agenţiei de presă Anadolu, 72 de persoane, printre care un locotenent-colonel, au fost găsiţi vinovate de 'tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale' şi condamnate la pedepse cu detenţie pe viaţă.

Dintre inculpaţi, 27 au primit sentinţe de peste 15 ani de închisoare, pentru 'complicitate la tentativa de răsturnare a ordinii constituţionale'.

Acest proces face parte din sutele de proceduri judiciare deschise pe teritoriul Turciei după puciul eşuat din 15 iulie 2016, de la care se vor împlini în curând doi ani.

Faptele pentru care au fost judecaţi militarii condamnaţi joi au constituit unul din episoadele principale ale puciului şi s-au petrecut pe unul din cele trei poduri peste Bosfor.

Citește și
Recep Tayyip Erdogan
Erdogan capătă puteri sporite, odată cu depunerea jurământului pentru un nou mandat de președinte

În noaptea de 15 spre 16 iulie, câteva zeci de militari, echipaţi cu tancuri, au luat controlul asupra podului timp de mai multe ore, mitraliindu-i pe civilii care înaintau spre ei pentru a protesta.

Predarea acestor militari în zorii zilei de 16 iulie a marcat eşecul puciului.

Potrivit rechizitoriului, 32 de civili şi doi poliţişti care li s-au opus puciştilor au fost omorâţi pe pod, care a fost ulterior redenumit 'podul martorilor din 15 iulie'.

Printre civilii ucişi în acest violenţe se aflau un apropiat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Erol Olçok, precum şi fiul adolescent al acestuia, Abdullah Tayyip, numit astfel după liderul turc.

Ankara îl acuză pe clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA de două decenii, de orchestrarea puciului.

Conform unui raport publicat în luna martie de Oficiul Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, până în decembrie 2017 aproape 160.000 de persoane au fost arestate şi 152.000 de funcţionari publici au fost demişi în cadrul represiunii care a urmat puciului eşuat.

Dintre cei arestaţi, mai mult de 50.000 au fost inculpaţi şi încarceraţi pe perioada proceselor.

Represiunea a fost criticată de aliaţii occidentali ai Turciei, care îl acuză pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan că foloseşte acest puci drept pretext pentru a înăbuşi opoziţia. Turcia susţine, în schimb, că măsurile sunt necesare pentru a combate ameninţările la adresa securităţii naţionale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult