Soldaţii ruşi mobilizaţi la război își pot îngheţa gratuit sperma
Citându-l pe Igor Trunov, preşedintele Uniunii Avocaţilor din Rusia, TASS a relatat că Ministerul Sănătăţii a răspuns la apelul său de asistenţă bugetară pentru acest plan, a anunţat, miercuri, notează Reuters.
Ministerul "a identificat posibilitatea unui sprijin financiar de la bugetul federal pentru conservarea şi stocarea gratuită a celulelor germinale (spermatozoizilor) pentru cetăţenii mobilizaţi în operaţiunea militară specială 2022-2024", a declarat Trunov.
De asemenea, familiile pot utiliza gratuit biomaterialul stocat, dacă asigurarea medicală obligatorie le permite acest lucru.
Rusia a înrolat peste 300.000 de rezervişti pentru a sprijini ceea ce numeşte "operaţiunea sa militară specială" în Ucraina, în cadrul unei campanii de mobilizare lansate în septembrie.
Această campanie a determinat sute de mii de bărbaţi ruşi să fugă din ţară pentru a evita să fie recrutaţi şi a declanşat cele mai mari proteste anti-Kremlin de când Rusia şi-a trimis trupele în Ucraina, în februarie.
Războiul, pe care Ucraina şi aliaţii săi occidentali îl numesc o agresiune neprovocată pentru a cuceri teritorii, se află în cea de-a unsprezecea lună şi a intrat într-o fază lentă şi istovitoare, pe măsură ce se instalează vremea aspră de iarnă.