Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șofer român băut și drogat a provocat un accident înfiorător în Italia. Un bărbat, tatăl unei fetițe de șase ani, mort pe loc

Manuel Galeazzi în vârstă de 36 de ani din Italia, a murit în urma unui accident rutier produs pe o șosea din Valnerina, sâmbătă seara. Bărbatul locuia în Macenano di Ferentillo și lucra la o benzinărie.

Bărbatul care și-a pierdut viața era tatăl unei fetițe de șase ani, scrie corriereadriatico.it.

Cel care i-a curmat viața este un muncitor român, în vârstă de 26 de ani. În urma impactului, acesta a fugit de la locul accidentului și a fost prins după câteva ore. Mașina lui, o Alfa Romeo, a luat foc imediat după ce a lovit Smart-ul în care se afla Manuel. Din nefericire, bărbatul a murit pe loc. Grav rănit și în stare de șoc, a fost transportat la spitalul din Terni pentru îngrijiri și apoi internat, iar viața lui nu se află în pericol. Tânărul de 26 de ani a fost arestat și supus testului etilotest și antidrog. În urma analizelor, acesta a ieșit pozitiv la consumul de alcool, rezultatul fiind de 0,7 g/l. Mai mult decât atât, românul a fost testat pozitiv și pentru metaboliți de cocaină, scrie umbriaon.it.

Manuel Galeazzi, în vârstă de 36 de ani, locuia cu mama sa în Macenano di Ferentillo, un cartier de-a lungul cursului râului Nera, între municipalitățile Ferentillo și Scheggino. Era tatăl unei fetițe de șase ani și lucra ca muncitor.

Vestea trecerii sale în neființă a ajuns curând la mulți dintre cei care l-au cunoscut, stârnind profunde păreri de rău.

Citește și
accident
O adolescentă de 17 ani a murit într-un accident în Cluj. Cum s-a întâmplat

„Era un băiat bun și cinstit și ceea ce s-a întâmplat ne-a afectat foarte mult. Gândurile noastre se îndreaptă către cei dragi într-un moment atât de dificil”, a spus un cunoscut.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult