Șoc în Israel. Un fost militar, care suferea de stres post-traumatic, şi-a dat foc în public
Itzik Saidian (26 de ani) s-a deplasat până la serviciul de asistenţă pentru soldaţii răniţi, în apropiere de Tel Aviv, s-a stropit cu un lichid inflamabil şi şi-a dat foc pe fondul unui 'considerabil stres psihologic', a indicat armata într-un comunicat.
Cu arsuri grave, el a fost transportat la serviciul de terapie intensivă de la spitalul Tel Hashomer, în apropiere de Tel Aviv, şi se afla marţi într-o 'stare critică' - potrivit unor surse spitaliceşti, suferind 'arsuri profunde pe tot corpul'.
Tânărului îi fusese recunoscută o invaliditate permanentă parţială din motive de stres post-traumatic după participarea la războiul din 2014 împotriva mişcării islamiste Hamas, în Fâşia Gaza.
Cazul şocant, care a intervenit în ajunul comemorării anuale în Israel a soldaţilor căzuţi în lupte şi a victimelor terorismului, a provocat o polemică privind sistemul de asistenţă pentru soldaţii răniţi sau pentru cei suferinzi de traume psihologice, considerat adeseori ineficient şi anchilozat de birocraţie.
'A văzut lucruri oribile şi nimeni nu s-a ocupat de el', a spus fratele său, Avi Saidian, printre lacrimi, asaltat de jurnalişti marţi la spitalul unde este internat fostul soldat.
Premierul Benjamin Netanyahu s-a declarat 'extrem de şocat' de incident şi 'hotărât să întreprindă o reformă totală' a modului în care Israelul îşi tratează foştii soldaţi 'cu dizabilităţi şi răniţi'.
Ministrul apărării, Benny Gantz, a anunţat deschiderea unei 'anchete aprofundate pentru a explica motivele acestui eveniment tragic'. De asemenea, Ministerul Apărării s-a angajat să lucreze 'la nivelul întregului sistem pentru a îmbunătăţi substanţial tratamentul soldaţilor (suferind de tulburări de stres post-traumatic)'.
Serviciul militar este obligatoriu în Israel pentru tinerii de 18 ani, doi ani pentru femei şi doi ani şi şase luni pentru bărbaţi, notează AFP.