Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Situaţia din România, discutată la Strasbourg. Timmermans: "Nu vedem niciun progres, vedem paşi înapoi"

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European s-a reunit luni seară la Strasbourg, într-o şedinţă extraordinară care a avut pe ordinea de zi şi situaţia din România, inclusiv independenţa sistemului judiciar.

Discuția privind situația din România:

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a prezentat situaţia. "Mulţi români sunt îngrijoraţi că va fi afectată lupta anticorupţie şi statul de drept de şi Comisia le împărtăşeşte îngrijorările", a pus Timmermans.

Modificările propuse la Legile Justiţiei „ au dus la numeroase critici. Parlamentul României nu a dat semne că ar răspunde la aceste critici. Prima lege a fost promulgată, celelalte două probabil vor fi promulgate în termen de săptămâni", a spus Timmermans.

Revocarea şefei DNA a fost şi ea evocată de Timmermans, care a spus că şi evaluarea procurorului general produce îngrijorare.

Citește și
viorica dancila in PE
Europarlamentar german: "Premierul Dăncilă ne-a spus că protestatarii erau drogaţi"

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a spus că există temeri privind modul în care sunt gestionate fondurile europene în România.

"Există riscul ca România să facă paşi înapoi", a spus Timmermans. "Am fost cu toţii şocaţi de imaginile protestatarilor paşnici şi de modul în care au fost trataţi de forţele de ordine. Sper să existe o anchetă".

Timmermans a răspuns apoi la întrebările europarlamentarilor din comisia LIBE. Aceştia s-au referit la protocoalele secrete, dar şi la referendumul din 6-7 octombrie. 

"De fiecare dată când Comisia critică anumite legi, cei care le apără se ascund în spatele ţării şi poporului. Nu criticăm ţara, ci schimbări legislative precise. E un semn de slăbiciune dacă vă apăraţi aşa. Pe mine nu mă convingeţi. De asemenea, dacă arătaţi că şi alţii fac anumite lucruri, asta nu convinge pe nimeni", a replicat Timmermans. "Nu vedem niciun progres, vedem paşi înapoi. Nu spunem doar noi, asta, spune şi Comisia de la Veneţia, spune şi Greco. Încercăm să căutăm soluţii. Problema protocoalelor secrete - care ar trebui făcute publice - nu văd cum poate fi o scuză pentru a limita lupta anti-corupţie. Nu văd legătura. Protestele, trebuie anchetate, dar toţi am văzut imaginile şi mărturiile participanţilor. Nu poţi să spui că erau huligani. Dar să aşteptăm rezultatele anchetei. Pregătim un nou raport MCV", a mai spus Timmermans.

"UE nu are nicio competenţă privind referendumul, legislaţia familiei e o problemă a statelor naţionale. Vreau să fac o remarcă mai generală. Cred în valorile familale, am 4 copii, dar nu vreau să fie transformate în arme pentru a justifica homofobia. Nu vreau să discut dreptul fiecărui stat de a legifera în acest domeniu. Cred în căsătoriile între persoane de acelaşi sex, dar respect opiniile diferite, vreau însă să avem grijă ca acestea să nu devină un instrument de alimentare a celor mai negre lucruri - homofobie, oprimarea femeilor".

"Am avut discuţii foarte constructie cu guvernanţii români, dar nu am văzut ca ele să se transpună în amendamente legale. Pentru mine, vindecarea Europei e cel mai important lucru şi nu cred că poate avea loc dacă ne îndepărtăm de la principiile noastre şi mai ales de la domnia legii. Fiecare societate se confruntă cu corupţia, dar această luptă e esenţială."

 

Şedinţa a avut loc cu două zile înaintea dezbaterii din plenul PE referitoare la violenţele din 10 august şi la statul de drept, la care a fost invitată şi premierul Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat marţi şi miercuri într-o vizită la Bruxelles, în cadrul căreia a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai grupurilor politice din Parlamentul European, precum Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană şi Grupul Partidului Popular European.

Liderul grupului PPE, Manfred Weber, a transmis, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, că este extrem de îngrijorat de situaţia din România şi că a întrebat-o pe Dăncilă despre corupţie şi despre independenţa justiţiei, el arătând că România face paşi înapoi în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

”Sunt extrem de îngrijorat de situaţia din România. Am întrebat-o astăzi pe prim-ministrul Viorica Dăncilă despre corupţie şi despre independenţa justiţiei. Nu vom negocia în ceea ce priveşte statul de drept”, a scris pe Twiter liderul grupului PPE, Manfred Weber.

El arată că România face paşi înapoi în ceea ce priveşte lupta anticorupţie şi se fac presiuni asupra independenţei justiţiei, cerând de urgenţă Guvernului român să se oprească.

"Ţara face paşi înapoi în ceea ce priveşte lupta anticorupţie şi se fac presiuni asupra independenţei justiţiei. Am văzut în această vară în Bucureşti oameni bătuţi de forţele de ordine şi, sincer, asta este inacceptabil. Lupta împotriva corupţiei nu este un lux, ci o necesitate absolută pentru a ne proteja cetăţenii şi afacerile împotriva abuzurilor din partea statului. De aceea, cerem de urgenţă Guvernului român să se oprească. Suntem de partea cetăţenilor europeni şi nu vom negocia niciodată în ceea ce priveşte statul de drept”, afirmă liderul grupului PPE, Manfred Weber, într-o declaraţie video postată pe contul său de Twiter.

Premierul Viorica Dăncilă a spus, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că discuţia despre încălcărea statului de drept în România este o temă falsă, politică, relatând discuţiile pe care le-a avut cu grupurile politice din Parlamentul European. Dăncilă a spus că a subliniat, în cadrul discuţiilor, că toate măsurile pe care le-a luat Guvernul au urmărit îmbunătăţirea economiei ţării şi apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, iar referitor la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, premierul a arătat că doar o anchetă va stabili vinovaţii. "Raţiunea va învinge toate aceste manipulări şi zvonuri”, a subliniat Dăncilă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult