Singura înregistrare clară cu primul avion care lovește World Trade Center
Imaginile cu cele două turnuri gemene lovite au rămas în istorie. Numeroși martori, dar și canale de televiziune au surprins momentul în care al doilea turn a fost lovit și prăbușirea celor două clădiri gigant, însă există o singură înregistrare clară cu clipa în care primul turn ( cel de nord) este lovit.
Momentul a fost surprins din greșeală de doi cineaști americani de origine franceză, Jules Clément Naudet și Thomas Gédéon Naudet care lucrau la un documentar despre viața de zi cu zi a pompierilor din New York.
Pe 11 septembrie 2001 cei doi au plecat împreună cu o echipă de pompieri, printre care și recruți, pentru a investiga o scurgere de gaze pe o stradă nu departe de World Trade Center. Jules a surprins atunci momentul în care primul avion American Airlines Flight 11 lovește turnul de nord.
Imaginile sunt considerate singurele clare cu primul turn lovit. Cei doi cineaști au decis să transforme documentatul inițial despre pompieri în unul despre intervenția acestora în timpul atentatelor. 9/11 este considerat unul dintre cele mai bune documentare despre atacurile de la 11 septembrie. Camera de filmat care a înregistrat primul atac se află expusă la Muzeul Național de Istorie din Washington.
În afară de imaginile lui Jules Naudet, mai există o filmare, mai slabă calitativ, de amator, realizată de Pavel Hlava, un muncitor imigrant, din Cehia, cu momentul în care avionul intră în primul turn. Alte înregistrări surprind clipele de după lovirea clădirii.
Imaginile surprinse de Pavel Hlava
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!