Modifica setarile cookie
Toate categoriile

”Shutdown-ul” din SUA ia o pauză de 3 săptămâni. Trump nu renunță la zid

Your browser doesn't support HTML5 video.

Preşedintele Donald Trump a cedat în faţa presiunilor şi a pus capăt, temporar, celei mai îndelungate crize guvernamentale din istoria Statelor Unite.

Armistiţiul, sau mai bine zis compromisul aprobat vineri de Congres, rămâne în vigoare 3 săptămâni, timp în care Trump speră să-i convingă pe democraţi să-i aprobe şase miliarde de dolari pentru ridicarea zidului de la graniţa cu Mexicul.

În caz contrar, preşedintele s-a declarat pregătit să apeleze la alte măsuri dure, ca să-şi vadă planul devenit realitate.

Donald Trump: "Voi semna o lege ca să redeschidem administraţia, timp de trei săptămâni, până pe 15 februarie. Mă voi asigura că toţi angajaţii îşi vor primii salariile restante foarte repede."

Aproape 800 de mii de angajaţi federali - reprezentând un sfert din administraţie - nu şi-au mai primit salariul de aproape cinci săptămâni din cauza blocajului bugetar.

Citește și
roger stone
Roger Stone, arestat și inculpat. A anunțat că nu îl va ”turna” pe Donald Trump

Parcă rupt de realitate, preşedintele le-a mulţumit americanilor că nu s-au plâns când au mers la muncă neplătiţi.

Donald Trump: "Nu doar că nu v-aţi plâns, dar m-aţi încurajat să merg mai departe, arătându-mi că vă pasă enom de ţara voastră şi de securitatea graniţelor."

Din contră, tot mai nemulţumiţi de situaţie, oamenii au refuzat să se mai prezinte la serviciu. Situaţia devenise atât de gravă, încât aeroporturile de pe Coasta de Est începuseră să anuleze zboruri din lipsă de personal, iar Fiscul avea dificultăţi în procesarea declaraţiilor fiscale.

Donald Trump a refuzat să semneze legea bugetului pentru că democraţii nu-i acordau cele aproape şase miliarde de dolari ca să ridice zidul de la graniţa cu Mexicul.

Compromisul nu înseamnă că preşedintele renunţă la planul lui. Negocierile vor continua, iar Trump ia în calcul alte variante ca să obţină banii, ocolind Congresul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult