Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sfârșit tragic pentru un fost model Playboy. Femeia a fost sugrumată până la moarte. „Una dintre cele mai groaznice crime”

O crimă îngrozitoare a zguduit Philadelphia în 2018, atunci când un fost model Playboy, în vârstă de 36 de ani, a fost strangulat până la moarte, în propriul său pat.

Modelul se întorsese acasă după o noapte petrecută în oraș, în timp ce logodnicul său era plecat la muncă, scrie Daily Star.

Fostul model Playboy Christina Carlin-Kraft a avut tot ce își putea dori. Avea un corp de invidiat și o pasiune foarte mare pentru modă, ceea ce a făcut perfectă integrarea sa în domeniul modelingului. A apărut în reviste de top precum Vanity Fair și Maxim.

Însă nimeni nu putea prevesti sfârșitul de care a avut parte modelul. A fost strangulată până la moarte în propriul său pat, după ce a invitat în casă un străin. Întreaga noapte și-ar fi petrecut-o în oraș, iar câteva ore mai târziu, în dimineața de 22 august 2018, Christina a fost găsită fără suflare, într-o baltă de sânge, în casa ei din Philadelphia, Pennsylvania.

Uciderea sa a fost descrisă de un polițist prezent la fața locului drept „una dintre cele mai groaznice” pe care le-a văzut vreodată.

Citește și
familie ucisă
Directoarea unui liceu, ucisă alături de soț și fiică în școala la care lucra

Cu doar patru zile înainte de crimă, Christina a raportat departamentului de poliție din Lower Merion că a avut loc un jaf în apartamentul ei.

Andre Milton ar fi drogat-o într-un bar din Philadelphia, a intrat în casa ei, apoi i-a furat bijuteriile.

Poliția l-a plasat imediat pe Milton pe lista suspecților și au emis un mandat de arestare pe numele lui.

Când presa a început să scrie despre crima îngrozitoare, Milton a sunat la poliție și a mărturisit că a jefuit fostul model, însă, nu este resposabil și de uciderea lui.

Detectivii au analizat imaginile CCTV în care apare bărbatul neidentificat și le-au dat mai departe posturilor de televiziune și au împânzit străzile din oraș cu pozele individului.

Un șofer de taxi i-a recunoscut pe individ și pe model, și a spus că bărbatul i-a plătit 100 de dolari pentru a aștepta afară, când a dus-o pe Christina în apartament, apoi s-a făcut nevăzut.

Verișoara Christinei a spus poliției că a sunat-o la patru dimineața și, deși nu a vorbit, l-a auzit pe bărbat spunând „nu chema poliția”.

În cele din urmă, pe 26 august, o persoană s-a prezentat la secția de poliție și a mărturisit că a văzut persoana din fotografie.

Jonathan Harris, care a mai comis în trecut jafuri și făcea trafic de droguri, s-a lăudat în fața denunțătorului că a sugrumat, recent, o femeie.

„Nu există un sentiment mai plăcut decât să simți că îi iei viața cuiva, în timp ce îl sufoci”, ar fi mărturist Harris.

Imediat după crimă, Harris ar fi părăsit cartierul. Poliția a contactat-o apoi pe sora acestuia, care le-a spus că fratele ei se afla într-un autobuz către Pittsburgh.

„Aveam o echipă, așa că i-am tăiat imediat calea. Am stat la pândă și l-am prins pe Harris când a sosit în Pittsburgh. Eram pe poziții când autobuzul a oprit în stație”, a spus Matthew Roth, un polițist din Pennsylvania.

Harris a fost imediat reținut și interogat de poliție. La interogatoriu, acesta a mărturisit că s-a îmbolnăvit în ziua crimei și că a fumat marijuana, apoi a tras cocaină, a băut și a folosit K2, o substanță sintetică numită uneori Spice. După aceea, s-a întâlnit cu Christina și i-a vândut cocaină, însă, ea ar fi spus că nu are bani apoi a plecat.

Însă Harris mințise, deoarece raportul toxicologic al medicului legist arăta că nu există cocaină în corpul modelului. Acesta și-a recunoscut în final crima, mărturisind că a avut timp să se schimbe în hainele modelului, pentru că ale lui erau îmbibate de sânge.

Harris a pledat nevinovat, dar a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă de gradul I, în mai 2019.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult