Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Serviciu de informații militare: Armata ucraineană nu se aşteaptă la retragerea Rusiei din Herson

Direcţia principală de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR) nu se aşteaptă ca trupele ruse să se retragă din oraşul ocupat Herson, în sudul Ucrainei, dimpotrivă, să îl apere, relatează luni dpa, scrie Agerpres. 

Din contră, armata rusă se pregăteşte să apere oraşul - centrul administrativ al regiunii omonime -, a declarat şeful GUR, Kirilo Budanov, într-un interviu acordat luni publicaţiei locale Ukrainska Pravda.

"Ocupanţii ruşi creează impresia că pleacă din Herson, dar de fapt ei desfăşoară noi unităţi acolo", a afirmat Budanov în interviul menţionat.

Evacuările despre care ruşii au anunţat anterior ar face parte dintr-o campanie de dezinformare, în opinia lui Budanov, citat de Reuters.

Pe de o parte, Rusia îşi mută structuri financiare, echipamente, locuitorii vulnerabili şi persoanele rănite din Herson, iar pe de alta ea consolidează aici apărarea, afirmă el.

Citește și
izium, ucraina
Autorităţile regionale proruse le cer civililor să părăsească "imediat" Hersonul

"Ei creează iluzia că totul este pierdut. Şi totuşi, în acelaşi timp, ei aduc aici noi unităţi militare şi se pregătesc de lupte de stradă în Herson", a declarat şeful GUR pentru agenţia de presă Interfax-Ukraina.

Declaraţiile lui Budanov nu au putut fi verificat în mod independent, la fel nici cele de partea rusă cu privire la situaţia din Herson, notează dpa.

În ultimele 24 de ore, Moscova şi-a multiplicat acuzaţiile că Ucraina ar pregăti un atac cu "armă murdară" pe propriul ei teritoriu în Herson pentru a da vina apoi pe forţele ruse, iar de regulă Moscova acuză partea adversă de ceea ce ea intenţionează să facă, potrivit comentatorilor ucraineni.

Armata ucraineană, care desfăşoară de la sfârşitul lunii august contraofensive în est şi sud, a avansat constant, deşi lent, în ultimul timp în sudul Ucrainei, chiar în zonele anexate recent de Rusia (Herson şi Zaporojie).

Deşi de mai multe zile în spaţiul public se vorbeşte de o contraofensivă ucraineană în Herson, Kievul a păstrat tăcerea asupra operaţiunilor militare din zonă, la fel cum a făcut şi în septembrie, când a recucerit cea mai mare parte din regiunea Harkov din mâinile forţelor ruse.

O înfrângere a Rusiei în Herson ar însemna unul dintre cele mai mari eşecuri ale Moscovei în acest război. Capitala regională Herson este singurul mare oraş pe care Rusia l-a capturat intact de la invazia sa declanşată în 24 februarie şi singurul său avanpost pe malul vestic al Niprului, care taie Ucraina în două. Provincia controlează poartă de intrare în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, comentează Reuters.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult