Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Serena Williams ar fi refuzat să facă un test antidopping. Explicația ei

Serena Williams ar fi refuzat să facă un control antidopping, pe 14 iunie, cu trei săptămâni înainte de Wimbledon 2018, relatează CBS Sport, citând surse.

Potrivit acestora, un agent de la Agenţia Antidoping din Statele Unite (USADA) a ajuns pe 14 iunie, la reşedinţa din Florida a Serenei, la 8:30 dimineaţa și a refuzat să plece până când Williams nu face testul. A urmat o confruntare iar sportiva de 36 de ani a refuzat să facă testul.

Williams l-a sunat apoi pe directorul Asociației Feminine de Tenis, căruia i s-a plâns că este pe nedrept o țintă permanentă a acestor teste. Conform unui comunicat de presă al purtătorului ei de cuvânt, Serena Williams nu a fost niciodata depistată pozitiv în cei 23 de ani de carieră.

Williams ar fi fost testată de cinci ori, în 2018, un număr mare, comparativ cu celelalte sportive din Statele Unite - Sloane Stephens (1), Madison Keys (1), Coco Vandeweghe (2), Danielle Collins (2), Alison Riske (0), Bernarda Pera (0), Taylor Townsend (0) şi Venus Williams (2).

USADA a replicat că are dreptul să testeze orice atlet, oricând consideră necesar.

În 2016, hackerii ruși au obținut informații confidențiale WADA care susțineau că Williams folosea o substanță interzisă, medicamentul fiind unul aprobat pentru tratament în cazul ei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult