Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Serbia cere ajutor din partea Chinei: ”Ca ţară mică, ne confruntăm cu presiuni venite din diferite părţi”

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a cerut omologului său chinez Xi Jinping sprijinul Beijingului în faţa presiunilor externe cu care se confruntă Belgradul ca urmare a faptului că urmează o politică "autonomă", transmite EFE, potrivit Agerpres.  

"Ca ţară mică, ne confruntăm cu presiuni venite din diferite părţi din cauza politicii autonome pe care o ducem, apelăm la dumneavoastră, stimate preşedinte Xi, şi la colaboratorii dumneavoastră, pentru a vă solicita sprijinul", a spus Aleksandar Vucic după ce l-a primit pe Xi Jinping într-o vizită de stat în capitala sârbă.

Vucic nu a precizat la ce presiuni se referă şi nici care sunt ţările ce le exercită asupra Serbiei, dar a denunţat de mai multe ori în trecut presiunile occidentale menite să determine Serbia să se alăture sancţiunilor împotriva Rusiei după invazia în Ucraina.

Serbia, care aspiră să adere la UE, a condamnat încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, dar a refuzat până în prezent să aplice sancţiuni contra Rusiei, ţară cu care menţine legături tradiţionale de prietenie.

Însoţit de o delegaţie de aproximativ 400 de persoane, preşedintele chinez a început miercuri o vizită de două zile în Serbia, pentru a consolida relaţiile politice şi economice cu această ţară care este primul partener comercial al Chinei în Europa Centrală şi de Est.

Citește și
orban putin harta
Delir la Moscova: „Ungaria va lua Transilvania, iar Croația va fi împărțită cu Serbia”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult