Serbia acuză „ameninţări şi presiuni” pentru a se alătura sancţiunilor împotriva Rusiei
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a promis că va „răbda” atât cât va putea, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. „În timp ce putem răbda, fără a ne pune în pericol interesele naţionale şi statale cele mai vitale, vom susţine politica hotărâtă de concluziile Consiliului de Securitate Naţională” al Serbiei, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic. Printre concluziile la care el a făcut referire se numără aceea că aplicarea unor sancţiuni împotriva Rusiei contravine intereselor Serbiei. Mai mult, preşedintele sârb crede că inclusiv în cazul în care Serbia şi-ar schimba politica la acest capitol, „în următoarele cinci zile vor veni noi presiuni şi solicitări”, şi anume ca Serbia să renunţe la Kosovo. „Lor nu le convine să existe o ţară care nu se conformează şi care doreşte să aibă propria opinie”, a mai spus preşedintele sârb, a cărui ţară aspiră să adere la UE. În raportul său din 12 octombrie despre progresele ţărilor candidate, Comisia Europeană a criticat angajamentul redus al Serbiei faţă de politica externă a blocului comunitar.