Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șeful spionajului rus anunță, alături de nepotul lui Charles de Gaulle, că în Ucraina luptă și voluntari francezi pro-ruși

Șeful spionajului rus a anunțat marți, în prezența nepotului lui Charles de Gaulle, că în Ucraina lută și mulți voluntari francezi pro-ruși. Pierre de Gaulle a fost omagiat de oficialul Kremlinului pentru că susține Rusia.  

Opinia publică din ţările europene nu este atât de monolitică pe cât şi-ar dori Washingtonul să fie, a declarat marţi Serghei Narîşkin, directorul Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR), citat de agenţia TASS, potrivit News.

"Astăzi, opinia publică din Europa nu este nici pe departe atât de monolitică pe cât şi-ar dori Washingtonul să fie. Prezenţa voluntarilor francezi în rândurile apărătorilor (ruşi - n.r.) din Donbas, precum şi întâlnirea noastră de astăzi, este o dovadă clară în acest sens", a declarat el la o masa rotundă cu tema "Rememorarea celui de-al Doilea Război Mondial în Rusia şi în Franţa", care are loc la împlinirea a 80 de ani de la victoria din bătălia de la Stalingrad.

Narîşkin a mai spus că regimurile "totalitar-liberale" din Occident, conduse de regimul de la Washington, nu au reuşit să găsească exemple de succes ale "strategiilor unipolare" şi sunt nevoite să falsifice istoria celui de-al Doilea Război Mondial. "În aceste circumstanţe, un dialog onest şi obiectiv despre trecut, menit să unească forţele constructive atât în ţara noastră, cât şi în străinătate, devine de o importanţă capitală", a subliniat Narîşkin.

”Vă mulțumesc foarte mult, dragă domnule de Gaulle!”

Citește și
vladimir putin
Putin vrea să revendice o „bucată uriașă” din Oceanul Arctic. Liderul de la Kremlin a convocat Consiliul de Securitate

Şeful SVR i-a înmânat cu această ocazie lui Pierre de Gaulle (stânga foto- n.red.), nepotul fostului preşedinte al Franţei, o copie a unei fotografii care îl înfăţişează pe generalul Charles de Gaulle în timpul unei vizite în Uniunea Sovietică în 1966.

"Vă mulţumesc foarte mult, dragă domnule de Gaulle, pentru declaraţia dvs. deschisă, onestă şi, aş spune, curajoasă şi pentru poziţia dvs. fermă şi de principiu. Permiteţi-mi să vă dau o fotografie istorică ca amintire a întâlnirii noastre de astăzi.

Aceasta este o copie a fotografiei care este păstrată în Muzeul de Istorie Modernă al Rusiei. Fotografia evidenţiază în parte faimoasa, deja istorica vizită a eminentului dumneavoastră bunic, preşedintele de Gaulle, în Uniunea Sovietică în 1966", a declarat Narîşkin marţi, la masa rotundă.

Cine este Pierre de Gaulle, susținătorul lui Putin care pune Franța într-o poziție delicată

Nepotul lui Charles de Gaulle a apărut ca un susţinător al preşedintelui Putin, punând în dificultate familia celui care a salvat Franţa în timpul războiului şi a fondat statului modern francez, scrie The Times.

Pierre de Gaulle, în vârstă de 59 de ani, a declarat că SUA sunt responsabile pentru războiul din Ucraina şi că Rusia este o victimă, o opinie care a devenit destul de răspândită în Franţa, notează cotidianul britanic. "Francezii plătesc un preţ greu pentru un război provocat de Statele Unite pentru a transforma Europa într-un vasal", a declarat el pentru Le Parisien.

"Opinia publică din Franţa începe să înţeleagă care este astăzi jocul malefic al americanilor. Folosind minciuni ... în cadrul NATO, Statele Unite au reuşit să folosească criza ucraineană pentru a destabiliza Europa", a afirmat Pierre le Gaulle.

Pierre de Gaulle, consultant în afaceri stabilit la Geneva, este cel mai tânăr dintre cei patru fii ai lui Philippe de Gaulle. Fost senator, Philippe de Gaule are 101 ani şi care este cel mai mare şi singurul fiu al fostului general Charles de Gaulle.

Pierre de Gaulle a declarat că este "datoria sa de a restabili adevărul în calitate de moştenitor al generalului", dar familia s-a distanţat de opiniile sale, notează The Times. Regretatul preşedinte a curtat Moscova şi a respins Washingtonul, dar nu a aliniat niciodată Franţa cu Rusia, au spus ei. "Analiza fratelui meu Pierre îl angajează doar pe el - nu pe mine sau pe familia noastră şi cu atât mai puţin pe general", a declarat al doilea nepot al generalului, Yves de Gaulle, în vârstă de 71 de ani.

Un sondaj Ifop realizat luna trecută arată că 69% dintre francezi aprobă livrările de arme occidentale către Ucraina, dar consideră că prioritatea ar trebui să fie negocierea încheierii războiului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult