Șeful NATO le-a cerut aliaţilor un ajutor militar pentru Ucraina de cel puţin 40 de miliarde de euro pe an
"De la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, aliaţii au furnizat aproximativ 40 de miliarde de euro pe an ca ajutor militar pentru Ucraina. Trebuie să menţinem cel puţin acest nivel de sprijin în fiecare an, oricât timp va fi necesar", a indicat Stoltenberg în declaraţii acordate presei la finalul unei reuniuni informale a miniştrilor de externe din statele NATO, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Este vorba despre "bani noi", a adăugat Stoltenberg, care propusese anterior, în aprilie, un angajament financiar al aliaţilor pentru Ucraina în războiul cu Rusia de 100 de miliarde de euro pentru următorii cinci ani, aşadar 20 de miliarde de euro pe an. El şi-a revizuit acum în creştere propunerea, în sensul ca acest ajutor pentru Kiev să fie menţinut pe termen nelimitat cel puţin la nivelul acordat de la începutul invaziei ruse.
Referindu-se la finanţarea ajutorului militar pentru Ucraina, Stoltenberg le-a cerut de asemenea aliaţilor "să împartă povara în mod echitabil". "PIB-ul a fost folosit în trecut, este o opţiune", a sugerat el despre împărţirea acestei contribuţii între ţările NATO.
„Autoapărarea nu înseamnă escaladare”Mai multe ţări membre ale Alianţei sunt favorabile menţinerii unui nivel ridicat al ajutorului militar pentru Ucraina, a cărei armată se află în dificultate pe câmpul de luptă, o cauză fiind livrările întârziate şi insuficiente de arme şi muniţii occidentale.
Pe de altă parte, Jens Stoltenberg a apreciat că folosirea de către Ucraina a armelor primite ca ajutor militar pentru atacarea unor ţinte în Rusia nu implică o escaladare a conflictului. "Ucraina se apără în faţa brutalităţii ruse atroce, aşa că daţi-mi voie să fiu clar: autoapărarea nu înseamnă escaladare", a argumentat el, după ce numeroase state membre ale NATO au acceptat cererea sa de a permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează.
SUA şi Germania, principalele furnizoare de ajutor militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia, până joi reticente, au acceptat şi ele în cele din urmă să autorizeze condiţionat Kievul să atace ţinte din Rusia cu armele incluse în acest ajutor, anunţul în acest sens din partea Washingtonului venind deocamdată doar din partea unor responsabili, fără un anunţ oficial al Casei Albe.
Întrebat despre acest anunţ, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Ucraina oricum deja a încercat să lovească teritoriul rus cu arme furnizate de SUA, fără a da detalii. El a vorbit în schimb despre o atmosferă pro-război care domneşte în Europa şi care a ajuns până la o "isterie pre-război".
De partea sa, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la o conferinţă de presă la Stockholm că folosirea de către Ucraina a armelor occidentale pentru a lovi teritoriul rus "este doar o chestiune de timp" şi a salutat ca "un pas înainte" acordul în acest sens dat de Washington.