Şeful Interpol dat dispărut de către soţie ar fi fost reținut în China
Your browser doesn't support HTML5 video.
UPDATE 20:56: Un ziar din Hong Kong a a anunţat, invocând o sursă anonimă, că şeful Interpolului, Meng Hongwei, a fost reţinut pentru a fi chestionat de „autorităţile disciplinare”, un termen folosit adesea pentru a descrie investigatorii din Partidul Comunist care se ocupă de cazurile de corupţie sau de trădare politică, a anunţat News.ro, citând Associated Press. În plus, South China Morning Post a informat vineri că Hengwei a fost pus sub investigaţie imediat după ce a ajuns în China, săptămâna trecută.
Soţia lui Hongwei a contactat poliţia din Lyon, oraşul în care se află sediul Interpol, după ce nu a mai putut lua legătura cu el de când acesta a plecat acasă în China, în 29 septembrie, conform unor surse din poliţie.
Purtătoarea de cuvânt a Interpol nu a putut fi contactată, potrivit News.ro.
Meng Hongwei este la conducerea Interpol din anul 2016. Anterior, el a ocupat diverse funcţii în China, între care ministru adjunct al securităţii publice.
În 2016, la numirea lui Meng Hongwei la conducerea Interpol, mai multe organizaţii pentru drepturile omului s-au arătat îngrijorate că Beijingul ar putea încerca să folosească poziţia lui Meng pentru a-i ataca pe contestatarii regimului din străinătate.
Bejingul încearcă de mult timp să convingă diverse ţări să aresteze şi să extrădeze cetăţenii chinezi pe care îi acuză de infracţiuni precum corupţie sau terorism.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!