Șeful CIA avertizează: O rachetă nord-coreeană ar putea lovi SUA „în doar câteva luni”
Într-un interviu acordat BBC la un an de la învestirea în funcție, Pompeo a precizat că agenția de informații discută, în mod frecvent, despre amenințarea pe care Coreea de Nord și liderul ei, Kim Jong-un, le reprezintă, informează The Independent.
„Am discutat (n.r - în cadrul CIA) despre faptul că are capacitatea de a lansa arme nucleare care să țintească Statele Unite, în doar câteva luni. Misiunea noastră este să oferim informații președintelui Statelor Unite, care să îl ajute să vină cu opțiuni prin care să continue să elimine acest risc, folosindu-se de măsuri non-diplomatice”, a spus directorul CIA.
Mike Pompeo a mai precizat că folosirea forței împotriva Coreei de Nord ar putea avea rezultate devastatoare în regiune, mai ales în ceea ce privește pierderea de vieți umane, întrucât aliații SUA – Japonia și Coreea de Sud – sunt vecinii statului condus de Kim Jong-un.
Totodată, el a dat asigurări că CIA „stă cu gândul” la aceste consecințe, iar că „multe lucruri sunt posibile” în ceea ce privește îndepărtarea lui Kim Jong-un de la putere sau limitarea posibilităților ca acesta să ordone începerea unui război nuclear împotriva Statelor Unite.
Și analiștii militari susțin că autoritățile nord-coreene nu au dispus de reducerea arsenalului militar. Ba mai mult, Kim Jong-un și-ar fi rugat generalii să sporească producția de sisteme care să fie folosite împotriva unui Occident agresiv. În mesajul de Anul Nou, liderul de la Phenian le-a cerut generalilor să producă „în masă” rachete balistice.
Război al declarațiilor
De când a fost învestit ca președinte al Statelor Unite, Donald Trump a pornit un război declarativ cu liderul de la Phenian. Astfel, el a promis „foc și furie”, în cazul în care Coreea de Nord nu îți stăpânește ambițiile nucleare. În replică, Kim Jong-un l-a calificat drept „un bătrân senil”.
În acest context, directorul CIA a afirmat că limbajul lui Trump nu trece neobservat de Phenian.
„Când cineva aude limbajul pe care președintele decide să îl folosească... sunt multe publicuri pentru această retorică și vă dau asigurări că și Kim Jong-un înțelege că America are intenții serioase”, a mai spus Pompeo.
În 2017, Coreea de Nord a efectuat cel puțin 20 de teste cu rachetă, între care trei cu rachete balistice intercontinentale. Drept urmare, comunitatea internațională a sporit sancțiunile împotriva Phenianului.
China, „o amenințare la fel de mare ca Rusia”
Însă Coreea de Nord nu este singura țară care prezintă o amenințare pentru Statele Unite. Astfel, Pompeo a declarat pentru BBC că autoritățile chineze „au mai multă putere” să exercite o influență ascunsă în Vest decât Rusia.
„Putem vedea eforturi intense de a fura informații americane, cât și tentative de infiltrare a unor spioni în Statele Unite – oameni care să muncească în favoarea Guvernului chinez și împotriva Americii. O vedem în școli, în spitale și în sistemul medical. O vedem în corporații, cât și în alte părți ale lumii, între care Europa și Marea Britanie”, a mai spus Pompeo.
Sursa: BBC News, Independent.co.uk
Etichete: SUA , CIA , coreea de nord , donald trump , rachete , phenian , kim jong-un , mike pompeo
Dată publicare: 30-01-2018 09:38