Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șeful BioNTech: Adaptarea vaccinului Pfizer la noile variante de COVID nu este deocamdată necesară

Vaccinul anti-COVID-19 produs de laboratoarele Pfizer şi BioNTech nu trebuie "deocamdată" adaptat la noile variante de coronavirus în circulaţie, a dat asigurări luni şeful BioNTech, Ugur Sahin, susţinând mai degrabă o "a treia doză" de vaccin.

"Este posibil ca în următoarele 6-12 luni să apară o variantă care necesită adaptarea vaccinului, însă deocamdată nu este cazul", a spus Ugur Sahin, potrivit AFP.

"Luarea unei decizii acum s-ar putea dovedi a fi greşită, dacă în trei sau şase luni va domina o altă variantă", a adăugat el.

Potrivit acestuia, o astfel de decizie ar trebui luată numai dacă "vaccinul existent nu este eficient sau nu este optim".

"Pentru moment, ştim că un rapel cu formula de bază este suficient", a spus Ugur Sahin.

Citește și
Cea mai mare tranșă de vaccinuri Pfizer de până acum intră luni în România. În ce regiuni va fi distribuit vaccinul
România vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin Pfizer. "Avem un număr suficient de mare de doze"

Ca urmare, "cea mai bună abordare pentru a face faţă acestei situaţii este de a continua cu o doză de rapel" pentru a creşte imunitatea oferită de vaccin, a adăugat el.

Pfizer şi BioNTech au menţionat, de asemenea, la începutul lunii iulie "rezultate încurajatoare" ale studiilor pentru o a treia doză şi intenţionează să solicite autorizaţia pentru administrarea unei a treia doze de vaccin în Statele Unite şi Europa.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult