Șef de sindicat turc, arestat pentru insultarea lui Erdogan. A vorbit despre consumul de pâine
Şeful unui sindicat turc din domeniul panificaţiei este acuzat de „insultarea publică a naţiunii turce”.
Acesta a declarat că pasiunea „prostească” a societăţii pentru pâine explică de ce de douăzeci de ani sunt alese guvernele lui Recep Tayyip Erdogan, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Preşedintele Uniunii Producătorilor de Pâine, Cihan Kolivar, a făcut aceste comentarii luni, la postul de televiziune Haberturk, în timp ce vorbea despre creşterea preţului la pâine şi despre inflaţia galopantă din Turcia.
„Pâinea este alimentul de bază pentru societăţile stupide. Vorbesc din punct de vedere ştiinţific, nu inventez - consumul pe cap de locuitor este de 210 kilograme în Turcia şi de 45-50 de kilograme în Suedia, Norvegia, Danemarca, Anglia, Japonia", a arătat Kolivar. „Dacă societatea noastră este săturată cu pâine, astfel de guvernanţi rămân la conducere timp de 20 de ani”, a declarat Cihan Kolivar.
„Ne insultă națiunea și pâinea”
Miercuri, un tribunal din Istanbul l-a plasat în arest preventiv în aşteptarea procesului, a relatat agenţia de presă de stat Anadolu.
Purtătorul de cuvânt al partidului AK, partidul lui Erdogan, a declarat că remarcile lui Kolivar constituie un discurs al urii. „Pe lângă faptul că ne insultă naţiunea şi pâinea, declaraţiile acestei persoane arată că este un element al politicii de ostilitate, al politicii urii”, a declarat oficialul.
Turcia este criticată pe scară largă de grupurile pentru drepturile omului şi de aliaţii occidentali pentru că limitează libertatea de exprimare, reaminteşte Reuters. Criticii pun problemele economice ale Turciei pe seama politicilor monetare nechibzuite ale lui Erdogan. În condiţiile în care se pregăteşte de alegeri, preşedintele spune că politicile sale stimulează exporturile, investiţiile şi creează locuri de muncă.
În octombrie, inflaţia în Turcia a urcat la un maxim al ultimilor 24 de ani, de 85,5%, după ce a început să crească anul trecut, când lira s-a prăbuşit după ce banca centrală a început să reducă rata dobânzii, aşa cum a dorit Erdogan.