Se va respecta armistiţiul olimpic în timpul Jocurilor de la Paris? Moscova nu a respins apelul la un armistiţiu

În realitate, armistiţiul olimpic este rareori respectat, notează presa internaţională.

Cu ocazia vizitei sale la Paris în luna mai, preşedintele chinez Xi Jinping a susţinut principiul unui armistiţiu olimpic, propus de ONU şi de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) şi aprobat de preşedintele francez Emmanuel Macron.

Până în prezent, Moscova nu a respins apelul la un armistiţiu. Acesta ar fi trebuit să înceapă cu o săptămână înainte de Jocurile Olimpice, adică pe 19 iulie, şi să se încheie la o săptămână după Jocurile Paralimpice, pe 15 septembrie. Cu toate acestea, Kremlinul afirmă că „de regulă, regimul de la Kiev foloseşte acest tip de idee sau iniţiativă ca pe o oportunitate de a se regrupa şi reînarma”.

”Forţele ruse, care în prezent se descurcă bine în războiul împotriva Ucrainei, îşi urmează propria agendă şi probabil că nu ar fi favorabile ideii unui armistiţiu”, spune Lukas Aubin, specialist în Rusia şi şef de cercetare la IRIS, Institutul francez pentru afaceri internaţionale şi strategice.

Moscova se simte umilită de acţiunile CIO, subliniază Aubin: Sportivilor ruşi şi belaruşi nu li se permite să concureze sub steagurile lor naţionale.

Va reuşi mişcarea olimpică să obţină ceea ce alte organisme internaţionale nu au reuşit să obţină până acum - o încetare a focului, chiar şi una provizorie - în acest război? Ar putea să o obţină şi în alte teatre de război, cum ar fi Orientul Mijlociu?

Întreaga idee a unui armistiţiu olimpic (numit „ekecheiria” în greacă) datează din Antichitate. În timpul acestui armistiţiu, ”sportivii, artiştii şi familiile lor, precum şi pelerinii obişnuiţi, puteau călători în deplină siguranţă pentru a participa sau a asista la Jocurile Olimpice şi pentru a se întoarce apoi în ţările lor respective”, explică CIO pe site-ul său.

”A fost mai degrabă o trecere în siguranţă decât o încetare a focului sau un armistiţiu aşa cum îl înţelegem astăzi”, explică Patrick Clastres, istoric al Jocurilor Olimpice la Universitatea din Lausanne. ”,În Grecia acelor vremuri, războaiele erau constante. Conceptul de pace a fost inventat abia după războiul peloponesiac, în secolul al IV-lea î.Hr.”

Armistiţiul este de fapt o ”,tradiţie inventată” care a început odată cu renaşterea Jocurilor la sfârşitul secolului al XIX-lea, spune Clastres. La Conferinţa de la Sorbona din 1892, care a dus la fondarea Jocurilor Olimpice moderne, Pierre de Coubertin, care avea să fie al doilea preşedinte al CIO (1896-1925), a proclamat ideea păcii prin sport. „Să ne exportăm vâslaşii, alergătorii şi scrimerii”, spunea el. „Pentru că aici se află comerţul liber al viitorului, iar în ziua în care o vom face, cauza păcii va fi primit un aliat puternic şi vital”.

Lumea sportului amator, aşa cum o concepea Coubertin, era de fapt limitată la o mică elită socială.

”Nimeni nu se gândea atunci că muncitorii, femeile sau naţiunile supuse colonialismului ar putea participa într-o zi la Jocurile Olimpice”, spune Clastres.

Începând cu primele Jocuri moderne, organizate la Atena în 1896, agendele geopolitice şi militare au întunecat evanghelia pacifistă a sportului, potrivit lui Coubertin. Organizarea acestor prime Jocuri ”trebuie înţeleasă ca un episod din efortul grecilor de a-şi recâştiga integritatea naţională deplină şi ca o urmărire a obiectivelor Războiului de Independenţă care a început în 1821”, scrie istoricul Christina Koulouri în catalogul actualei expoziţii de la Louvre despre mişcarea olimpică şi istoria sa.

Dimitrios Vikelas, primul preşedinte al CIO, a fost o vreme membru al Societăţii Naţionale, un grup naţionalist feroce din Grecia.

Niciun armistiţiu olimpic nu a avut loc în secolul al XX-lea şi în cele două războaie mondiale ale sale. Dar Coubertin a continuat să spere că se va întâmpla. La urma urmei, el a fost omul din spatele steagului olimpic format din cinci cercuri, simbolizând cele cinci continente, pe un fond alb reprezentând armistiţiul, după cum subliniază Clastres.

În anii '90, mişcarea olimpică nu era în cea mai bună formă. Au existat boicoturi, mai întâi din partea americanilor, apoi din partea ruşilor. În 1992, în plin război în fosta Iugoslavie, ONU a interzis sportivilor din Serbia şi Muntenegru să participe la competiţiile sportive internaţionale, inclusiv la Jocurile de vară de la Barcelona.

Juan Antonio Samaranch, preşedintele CIO la acea vreme, era catalan. ”El a înţeles pericolul la adresa Jocurilor Olimpice ”,sale””, spune Clastres. ”A folosit toate resursele diplomaţiei internaţionale, în special ale Elveţiei, pentru a determina ONU să îşi schimbe decizia”.

CIO, în strânsă colaborare cu ONU, a inventat un banner neutru sub care sârbii şi muntenegrenii să poată concura. Acesta a propus, de asemenea, un armistiţiu olimpic pentru Jocurile de iarnă de la Lillehammer din 1994. CIO aspira să aibă un profil pe scena politică mondială. În acelaşi timp, ONU se interesa de sport. În anii '90, când încă se mai credea în posibilitatea păcii mondiale şi a ”sfârşitului istoriei”, toate acestea constituiau o relaţie ”win-win”.

ONU a continuat să ”facă din sport o parte importantă a puterii sale soft”, scrie Julie Tribolo, lector de drept public la Universitatea Côte d'Azur. În 2001, Kofi Annan, pe atunci secretar general al ONU, l-a numit pe fostul preşedinte elveţian Adolf Ogi în funcţia de consilier special pe probleme de sport pentru dezvoltare şi pace.

În 2000, CIO a înfiinţat chiar o Fundaţie Internaţională pentru Armistiţiul Olimpic (IOTF) şi un Centru cu acelaşi nume (IOTC), cu sediul la Lausanne şi birouri la Atena. În mod ciudat, în urma unei căutări pe internet reiese acum că fundaţia a fost radiată din registrul societăţilor din cantonul Vaud.

”CIO, care a fondat IOTF, şi membrii consiliului de administraţie al IOTF au decis să dizolve IOTF în 2020”, explică CIO la Lausanne, «din motive operaţionale, pentru a raţionaliza activitatea celor două organizaţii şi a transfera către o singură entitate toate prerogativele, funcţiile şi activităţile IOTC».

IOTC organizează tabere axate pe sportul pentru pace. ”Aceste instituţii centrate pe Grecia au fost o concesie făcută de CIO Greciei, care a visat întotdeauna să fie gazda permanentă a Jocurilor”, spune Clastres.

Impactul din ultimii 30 de ani al armistiţiului olimpic, care este discutat înainte de fiecare Joc, este neglijabil. Războiul ruso-georgian privind Osetia de Sud şi Abhazia a avut loc în timpul Jocurilor de la Beijing din 2008. În mod similar, Jocurile de iarnă de la Soci din 2014 nu au împiedicat forţele ruse să cucerească peninsula Crimeea. Ruşii au invadat Ucraina la sfârşitul Jocurilor de iarnă de la Beijing din 2022.

”Şi asta înainte de a menţiona şi alte conflicte internaţionale, cum ar fi cel din Yemen, care nu au fost niciodată afectate de acest aşa-zis armistiţiu”, spune Aubin.