Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scrisoarea găsită în mașina atacatorului din Utrecht. Anunțul poliției

Poliţia olandeză a anunţat marţi că a găsit o scrisoare ce indică o posibilă motivaţie teroristă în atacul cu armă de foc comis luni într-un tramvai din Utrecht şi soldat cu trei morţi şi cinci răniţi.

Atacul, comis în partea de vest a celui de-al patrulea oraş din Olanda, a dus la ridicarea nivelului de alertă antiteroristă în provincia Utrecht pentru mai multe ore, până când suspectul - Gokmen Tanis, în vârstă de 37 de ani, de origine turcă - a fost arestat, relatează Agerpres.

Scrisoarea a fost găsită în maşina folosită de autor pentru a fugi de la locul atacului, a precizat poliţia, adăugând că şi alte probe indică faptul că a fost vorba despre un act de terorism.

''Până în prezent, este luat în considerare în mod serios un mobil terorist'', se arată într-o declaraţie a Parchetului olandez, care citează ''natura focurilor de armă şi o scrisoare găsită în automobilul'' cu care autorul a fugit.

Deocamdată însă rămâne neclar dacă Gokmen Tanis a acţionat pe baza propriilor convingeri politice sau a fost vorba despre un act de răzbunare personală.

Au existat speculaţii conform cărora autorul le cunoştea pe victime, însă poliţia a menţionat că nu există ''nicio legătură directă'' între principalul suspect şi persoanele ucise.

Conform legii olandeze, Tanis trebuie să fie adus în faţa instanţei până joi, dar nu trebuie să fie pus sub acuzare până atunci.

Cele trei victime sunt o tânără de 19 ani şi doi bărbaţi, cu vârste de 28 de ani şi 49 de ani.

În afară de Gokmen Tanis, poliţia olandeză a mai reţinut doi bărbaţi, cu vârste de 23 de ani, respectiv 27 de ani.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult