Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Schimb de focuri pe aeroportul din Kabul. Un soldat afgan a fost ucis

Un schimb de focuri a avut loc luni între forţe de securitate afgane şi atacatori necunoscuţi la poarta dinspre nord a aeroportului din Kabul.

În incident au fost implicate forţe afgane, americane şi germane, a anunțat armata germane pe Twitter.

Un soldat afgan a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi. Toți militarii germani au fost nevătămaţi.

Cel puţin 20 de oameni a murit în aeroportul din Kabul şi în preajma acestuia de când talibanii au preluat puterea în ţară, pe 15 august.

Talibanii au declarat, pe 15 august, victoria în faţa armatei afgane, care a fost sprijinită şi instruită de trupele NATO timp de două decenii, şi au preluat conducerea ţării.

După ce au recucerit, pe rând, toate capitalele provinciilor din ţară, pe 15 august talibanii au preluat palatul prezidenţial. Preşedintele Ashraf Ghani a fugit din ţară pentru a evita vărsarea de sânge, a spus el, aflându-se în prezent în Emiratele Arabe Unite.

Citește și
Șeful armatei britanice: Talibanii sunt de fapt ţărani, este foarte posibil ca acești talibani să fie mai rezonabili
Talibanii acuză SUA că sunt responsabile pentru haosul de pe aeroportul din Kabul. „E pace în întreaga țară”

În ultimele zile, mii de oameni din Afganistau au încercat să plece din ţară, cei mai mulţi fără succes, iar scene de panică au fost văzute pe aeroportul din Kabul, de unde guvernele internaţionale îşi evacuează personalul şi pe unii colaboratori afgani.

Câţiva lideri talibani au revenit în Afganistan din exilul în Qatar, iar marţi gruparea a susţinut prima conferinţă de presă de la preluarea controlului, promiţând libertate pentru femei şi presă în conformitate cu legea Sharia.

Proteste restrânse au avut loc în ţară de Ziua Independenţei, pe 19 august, mai mulţi oameni fiind împuşcaţi mortal pentru schimbarea stagului taliban cu cel afgan.

Țara care a mărit preţul benzinei cu 66% peste noapte. De ce a luat această decizie

 

Un raport al serviciilor secrete ONU a arătat că talibanii caută foştii colaboratori ai NATO şi ameninţă familiile acestora.

Mai mulţi oameni au murit pe aeroport şi în afara lui, în încercarea de a părăsi ţara - unii agăţându-se de avioane, alţii fiind prinşi în busculade.

Au apărut şi temeri că organizaţia Stat Islamic ar putea pune la cale atacuri la aeroport. Guvernele străine şi-au sfătuit cetăţenii să iasă din case doar dacă au primit documente pentru călătorie.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au spus că va fi imposibil ca până la finalul lunii august să îşi evacueze toţi cetăţenii care doresc acest lucru.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult