Scene apocaliptice în Grecia. Premierul avertizează că incendiile din această vară ar putea fi „deosebit de periculoase" FOTO
Galerie foto
Turiștii evacuați au descris scene „apocaliptice", în timp ce premierul grec a avertizat că alte incendii în această vară ar putea fi „deosebit de periculoase". Și ministerul nostru de Externe i-a atenționat pe cei care vor sa ajungă în Grecia de pericol. Deja au fost români surprinși de foc în stațiuni.
În insula Kos, un nou incendiu alimentat de vântul puternic ameninta Kardamaina, o stațiune turistică populară de pe coasta de est a insulei. Peste 10.000 de turiști, inclusiv români, dar și localnici au fost evacuați din zonă și duși în adăposturi amenajate în școli, stadioane sau hoteluri care nu sunt amenințate de foc. Turiști evacuați din Kos: „Puteam vedea fumul pe munți și după-amiază când ne întorceam la hotel am putut vedea focul pe deal. Ni s-a spus că ne vor muta în Kos, în oraș, ar fi trebuit să stăm în holuri și săli de conferință ale hotelurilor. Au prioritate familiile cu copii și bătrâni, așa că nu știm cât timp vom sta aici.” Turiști: „Nimeni nu știe ce se întâmplă, doar așteptăm aici informații. Sunt în jur de 20 de bărci, pline de oameni, dar nimeni nu ne-a zis nimic. Suntem in întuneric. A trebuit să ne lasăm lucrurile în hotel.” Peste 100 de pompieri, ajutați de 11 avioane și cinci elicoptere, încercau să stingă focul de pe insulele Kos și Chios. Alte incendii ard amenințător pe insula Rodos, dar și aproape de Atena. În urmă cu cateva zile, Ministerul grec al Protecției Civile și al Crizelor Climatice avertiza că exista un risc foarte ridicat pentru producerea incendiilor în regiunile Attica, Peloponez, în Grecia centrală, insula Creta, Egeea de Nord și Egeea de Sud. În ciuda incendiilor de vegetație din fiecare vară, Grecia a fost vizitată anul trecut de peste 22 de milioane de turiști. Peste două milioane estimau autoritație că au fost români.