Şase noi documente confidenţiale au fost descoperite la reşedinţa familiei preşedintelui american Joe Biden
"Departamentul de Justiţie a intrat în posesia unor documente (...) relevante pentru investigaţia sa, inclusiv şase elemente constând în documente" clasificate, în timpul unei percheziţii, vineri, în reşedinţa preşedintelui, a anunţat avocatul Bob Bauer.
Această nouă descoperire este făcută publică în timp ce alte documente, datând de când Joe Biden era vicepreşedinte în timpul mandatului Barack Obama (2009-2017), au fost descoperite din noiembrie atât la locuinţa familiei sale din Wilmington (Delaware, est), cât şi la un centru de studii din Washington, unde democratul în vârsta de 80 de ani avea un birou.
Situația jenantă pentru preşedintele american apare într-un moment în care acesta intenţionează să se declare candidat la alegerile prezidenţiale din 2024, scrie Agerpres.
În timpul unei călătorii în California în urma cu câteva zile, el a încercat să reducă la minimum agitaţia din jurul descoperirii acestor documente.
"Ascultaţi, am găsit nişte documente (...) care au fost depozitate în locul greşit, le-am predat imediat Arhivelor şi Departamentului de Justiţie"', a declarat preşedintele american în faţa jurnaliştilor care l-au chestionat pe acest subiect.
Fostul preşedinte Donald Trump, care s-a angajat deja într-o noua cursă pentru Casa Alba, este şi el cercetat pentru că a adus mai multe cutii cu documente oficiale în reşedinţa sa din Florida.