Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șapte oameni au murit şi 50 au fost răniți într-o explozie de proporţii în Bangladesh. GALERIE FOTO

Cel puţin şapte oameni au murit şi alți 50 au fost răniți, duminică, într-o explozie de proporţii, în Bangladesh.

Cel mai probabil explozia a fost cauzată de o acumulare de gaze. Aceasta a distrus o clădire de afaceri în centrul oraşului Dhaka, capitala Bangladeshului și a avariat mai multe din zonă, au anunţat autorităţile, notează AFP.

Poliţia a subliniat că explozia a fost atât de violentă încât ferestrele a cel puţin patru autobuze din apropiere au fost spulberate, rănind zeci de pasagerii de la bord.

"Pompierii sunt la faţa locului. Vor ancheta motivele exploziei. Dar, în primul rând, credem că metanul s-a acumulat în conducta de gaze şi apoi a explodat la parterul" acestei clădiri cu trei etaje, a declarat pentru AFP unul din principalii responsabili ai poliţiei din Dhaka, Syed Nurul Islam.

El a respins pista unui act criminal, menţionând că în capitala Bangladeshului s-au produs mai multe accidente similare în ultimii ani.

Citește și
Bilanțul clădirii prăbușite în Miami crește: 5 morți și 156 de dispăruți. Cauzele catastrofei rămân necunoscute
Bilanțul prăbușirii blocului din Miami crește: 9 morți și peste 150 de dispăruți. Cauzele catastrofei rămân necunoscute

Martori au povestit presei că imobilul, în care se găseau un restaurant, un magazin de produse electronice şi alte câteva magazine, nu mai este altceva decât un câmp de ruine.

Poliţia a precizat că două clădiri adiacente au fost parţial avariate.

"Cel puţin patru dintre răniţi sunt în stare critică", a declarat Samanta Lal Sen, medic la spitalul Sheikh Hasina Burn, unde zeci de persoane au fost internate după tragedie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult