S-au închis Acropole și restul monumentelor arheologice din Grecia, din cauza caniculei. Când se vor redeschide
Your browser doesn't support HTML5 video.
Grecia se confruntă cu „cea mai gravă caniculă" din ultimii 30 de ani, a afirmat prim ministrul elen, astfel că a închis siturile arheologice, relatează news.ro.
Strada Dionysiou Areopagitou, la poalele ansamblului, era în mod normal plină de turiştidar acum sunt foarte puțini cei care, cu pălării, înfruntă temperaturile caniculare din acest început de august.
Mercurul din termometre ajunsese luni după-amiază la aproape 40 de grade când ultimii vizitatori se grăbeau să iasă.
Ansamblul din secolul al V-lea î.e.n. a fost închis de luni, dar turiştii vor găsi porţile închise începând de marţi la toate siturile arheologice în aer liber din Grecia până vineri, a anunţat Ministerul Culturii.
De joi, Grecia traversează o perioadă caniculară care ar trebui să atingă un vârf marţi şi să dureze până joi. „Ne confruntăm cu cea mai gravă caniculă din 1987", a prevenit premierul Kyriakos Mitsotakis, care le-a cerut grecilor să facă economie de curent electric pentru a evita o pană generală.
În iulie 1987, un val de căldură a provocat moartea a o mie de persoane în Grecia din cauza lipsei de climatizare şi a poluării atmosferice.