Modifica setarile cookie
Toate categoriile

S-a atins pragul de 5 milioane de infectări cu COVID-19 în Europa. Noi restricții impuse în Spania

Cazurile de COVID-19 confirmate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au ajuns vineri în întreaga lume la 29,9 milioane, în timp ce Europa, cu cifre de contagieri zilnice care le depăşesc cu mult pe cele din martie şi aprilie.

Numărul deceselor în întreaga lume se ridică la 942.735, potrivit OMS, care subliniază că în ultimele 24 de ore au fost raportate 6.000 de noi decese, în ritmul actual, bilanţul morţilor putând ajunge la un milion la sfârşitul acestei luni, relatează Agerpres.

Continentul american este regiunea cea mai afectată, cu 15,2 milioane de cazuri şi o medie de 100.000 de contagieri zilnice, acelaşi ritm înregistrat şi în Asia de Sud, unde numărul contagierilor a ajuns la 5,8 milioane.

Lista celor mai afectate țări

 

Europa înregistrează în medie 50.000 noi cazuri pe zi, faţă de lunile de izolare când cifra era de 40.000, însă numărul deceselor în acest al doilea val este net inferior.

Citește și
coronavirus
Cum explică autoritățile dublarea numărului de pacienți vindecați de COVID-19, în doar 24 de ore

Continentul american a înregistrat peste 521.000 de decese de COVID-19, în timp ce pe cel european numărul a ajuns la 227.000, iar Asia meridională este pe punctul de a depăşi 100.000 de morţi.

Lista ţărilor cele mai afectate de noul coronavirus se menţine neschimbată, cu SUA pe prima poziţie (6,5 milioane de cazuri şi 195.000 de morţi), urmată de India (5,2 milioane şi 84.000 de decese) şi Brazilia (4,4 milioane de contagieri şi 134.000 de victime).

Alte cinci ţări latino-americane (Peru, Columbia, Mexic, Argentina şi Chile) se numără printre cele mai afectate 12 state din lume, în timp ce Spania ocupă locul 9, cu peste 614.000 cazuri de COVID-19.

Pacienţii recuperaţi, potrivit datelor serviciilor sanitare naţionale, depăşesc 22 de milioane de persoane, în timp ce 61.000 sunt în stare gravă sau critică.

Noi restricții adoptate de oficialii spanioli 

 

Regiunea capitalei spaniole Madrid va restrânge începând de luni mobilitatea în 37 de zone ale acesteia care sunt cele mai afectate de epidemia de COVID-19.

Locuitorii din aceste zone, în total 855.193 de persoane, vor putea să-şi părăsească domiciliul numai pentru a merge la serviciu, pentru asistenţă medicală sau îndeplinirea obligaţiilor legale ori educative.

De asemenea, vor fi limitate la cel mult şase persoane reuniunile atât publice cât şi private, care în prezent sunt permise pentru cel mult zece persoane.

Spaţiile comerciale şi sectorul HoReCa vor trebui să lucreze la cel mult 50% din capacitate. Barurile şi restaurantele se vor închide la ora 22:00, după această oră fiind permise doar livrările la domiciliu.

''Trebuie să evităm starea de alertă şi mai ales izolarea, pentru că izolarea este un dezastru economic şi trebuie să-l evităm cu toate mijloacele'', a declarat preşedinta guvernului regional, Isabel Díaz Ayuso, la conferinţa de presă la care a anunţat noile măsuri.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult