Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rușii se plâng că sunt luați prin surprindere în propriul război. ”Unde e glorioasa noastră armată?”. ”E nenorocire totală!”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Raidul armatei ucrainene în regiunea Kursk, din Rusia, provoacă tensiuni și consternare la Moscova, luată prin surprindere de atac.  

Vladimir Putin a descris incursiunea drept o „provocare de mari proporții" din partea Kievului și a convocat de urgență Guvernul.

Ucrainenii au capturat mai multe localități și au luat zeci de prizonieri, pe care i-au trimis peste graniță.

Autoritățile locale au fost nevoite să se retragă din calea ucrainenilor și au făcut apel la populație să se evacueze prin mijloace proprii.

A doua zi la rând, unitățile mecanizate ale armatei ucrainene au înaintat kilometri întregi pe teritoriul Rusiei și au lărgit capul de pod în regiunea Kursk. Mai multe localități au fost ocupate după lupte grele, iar rușii s-au retras după ce contraofensiva lor a fost respinsă cu pierderi grele.

Rus: ”Automate, soldați morți pe marginea drumului!”.

Citește și
Iskander
Rachetă căzută peste o clinică medicală în Harkov. A fost un tir cu Iskander din Rusia

Rus: ”Unde e glorioasa noastră armată? Nu există apărare antiaeriană. În Kursk măcar sunt elicoptere. N-avem de niciunele. Militarii ceceni din Akhmat au fugit primii”.

Situația este gravă, spun autoritățile locale ruse, care încearcă să facă ordine în haosul din teritoriu. Viteza cu care au înaintat ucrainenii i-a luat prin surprindere și pe localnici, și pe militarii ruși.

Ucrainenii au capturat cel puțin 300 de militari ruși

Imagini filmate de ucraineni arată coloane de prizonieri îndreptându-se către graniță. Potrivit unor surse de la Kiev, ucrainenii au capturat cel puțin 300 de militari ruși.

Alexei Smirnov, guvernator Kursk: ”În ultimele 24 de ore, câteva mii de oameni au părăsit zona de bombardament în vehicule personale, cu ajutorul nostru. Toți au primit, de asemenea, asistență”.

Surprinzător având în vedere invazia rusă în Ucraina, ministerul de externe de la Moscova a cerut comunității internaționale să condamne atacul așa-zis criminal al Kievului asupra teritoriilor rusești.

La Kremlin, Vladimir Putin, vizibil nemulțumit de situație, a cerut o ședință urgentă cu mai mulți responsabili din guvernul său.

Vladimir Putin: ”Va trebui să începem cu evenimentele din regiunea Kursk. După cum știți, regimul de la Kiev a întreprins o altă provocare de mari proporții și a lansat bombardamente asupra clădirilor civile, caselor rezidențiale, ambulanțelor, folosind diferite tipuri de arme, inclusiv rachete”.

Șeful statului major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, i-a transmis lui Putin că situația e sub control.

Valeri Gherasimov: ”Unitățile care acoperă granița de stat împreună cu grănicerii și trupele de întărire, atacurile aeriene ale forțelor de rachete și focul de artilerie au oprit avansul inamicului în adâncul teritoriului în direcția Kursk”.

”E o nenorocire totală”

Numai că informațiile din teritoriu contrazic varianta Kremlinului, iar faptul că Ucraina a trimis unități regulate ale armatei, și nu voluntari, arată că nu e vorba despre un simplu raid.

Rus: ”Casa noastră a fost bombardată, e periculos să ne întoarcem, sunt tancuri acolo, care au venit dinspre Svedlikovo. Guvernul spune că totul e în regulă, că nu se întâmplă nimic. E o nenorocire totală”.

Oficialii de la Moscova consideră incursiunea ucrainenilor drept o tentativă de a determina Rusia să mute trupe din alte părți ale frontului.

Alți analiști cred că ucrainenii vor să obțină o monedă de schimb la masa tratativelor, mai ales că Putin nu va putea să ceară înghețarea conflictului în timp ce armata ucraineană e în Rusia.

Unii experţi critică însă operaţiunea din Kursk, calificând-o drept o „risipă de resurse militare preţioase", în timp ce armata ucraineană înregistrează pierderi în est, în regiunea Doneţk.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult