Rușii din Letonia care merg să voteze la ambasadă vor fi controlați de poliție. Motivul pentru care vor fi expulzați
Cetăţenii ruşi care vor sta la coadă pentru a vota la ambasadă vor fi supravegheaţi pentru a evita orice tentativă de a glorifica războiul din Ucraina, a declarat Armands Ruks la postul TV3 Latvija.
"Vor fi puncte de control mobile pe străzile din jurul ambasadei pentru a verifica dacă aceşti cetăţeni ruşi (...) au dreptul de a locui în Letonia", a continuat şeful poliţiei, a cărui ţară, membră a UE şi NATO, are o importantă minoritate rusă.
"Vom avea, de asemenea, toleranţă zero faţă de oricine încearcă să profite de acest weekend pentru a justifica invadarea Ucrainei şi crimele de război comise acolo", a adăugat el.
Rușii fără permis de ședere vor fi expulzați imediat din LetoniaŞeful poliţiei a subliniat că autorităţile "nu exclud recurgerea la expulzări imediate" dacă alegătorii ruşi nu au un permis de şedere valabil.
Serviciile de imigrare letone au emis ordine de expulzare pentru ruşii care nu respectă noile reguli în vigoare, care includ în special cunoaşterii limbii letone pentru utilizare cotidiană sau înscrierea la un curs de limbă.
Aceasta cerinţă lingvistică nu li se aplică refugiaţilor ucraineni sau cetăţenilor din ţările UE sau NATO care locuiesc în Letonia.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 11-03-2024 23:07