Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rușii au adus la doar câteva sute de kilometri de granița cu Ucraina una dintre cele mai puternice rachete

Your browser doesn't support HTML5 video.

După aproape 10 luni de război în Ucraina, nu se întrevede nicio șansă la un potențial armistițiu între Moscova și Kiev.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat aseară că nu se pune problema unei încetări a focului, dacă Ucraina nu renunță la teritoriile deja cucerite de ruși.

Peste noapte, mai multe explozii au fost înregistrate în trei orașe rusești, dar și în orașul Melitopol, ocupat de ruși în primăvară.

Tot aseară, Parlamentul Polonez a declarat Rusia drept stat sponsor al terorismului. În plus, Kremlinul este considerat responsabil pentru moartea fostului președinte polonez Kacinski, în accidentul aviatic de la Smolensk, din aprilie 2010.

În cursul nopții, au fost înregistrate atacuri aeriene asupra unor ținte din orașele rusești Kursk, Bryansk și Klintsy. Și Melitopol, oraș ocupat de ruși încă de la începutul războiului, a fost atacat de armata ucraineană, pentru a doua oară în ultima săptămână. Prima dată s-a întâmplat în weekendul trecut, când cartierul general al grupării paramilitare Wagner a fost distrus cu rachete HIMARS. Riposta ucraineană vine la câteva ore după ce Kievul și alte orașe au fost ținta unor atacuri cu drone kamikaze.

Citește și
Iran
Fost expert FBI: Rusia ar ajuta Iranul să construiască arme nucleare, în schimbul promisiunii de a-și uni forțele în război

Potrivit forțelor aeriene ucrainene, 13 drone kamikaze de fabricație iraniană au fost doborâte de apărarea antiaeriană deasupra capitalei Kiev. Una dintre ele s-a prăbușit peste o clădire administrativă și a avariat acoperișul, dar nu s-au înregistrat victime.

Localnic: "Am auzit o explozie, era cu certitudine o explozie. Sincer să fiu, spuneau că ar fi o dronă. Dar o dronă nu explodează așa".

Localnic: ”A fost un zgomot... nu era de rachetă. Era ca de bombă. Bang! Foarte-foarte puternică".

Toate dronele au fost interceptate înainte să provoace pagube noi la infrastructură electrică a capitalei ucrainene. Unii localnici au avut însă de suferit din cauza resturilor care le-au avariat locuințele.

Și în Herson au căzut obuze rusești. Unul dintre ele a lovit în plin clădirea administrației, părăsită încă de la începutul războiului. Din fericire, nu a fost nimeni rănit.

Încă de la începutul conflictului, rușii au susținut sus și tare că nu atacă zonele rezidențiale din orașele ucrainene. La un eveniment dedicat Crăciunului, deputatul rus Oleg Nilov a făcut, însă, o glumă care l-a lăsat cu gura căscată chiar pe unul dintre oamenii din staff-ul lui.

Deputat rus: "Un băiețel din Kiev, Vova, visează rachete. Vova, o să primești rachete, ai răbdare... E o glumă, bineînțeles. Fără comentarii".

De altfel, glumele pe seama războiului par să fie la ordinea zilei printre propagandiștii Kremlinului. Într-o emisiune de la postul TV Russia Unu s-a discutat inclusiv despre cucerirea unor capitale europene.

Propagandiști ruși: "Dacă ocupăm Liovul, o să fie al nostru. Dacă ocupăm Lisabona sau Londra, vor fi ale noastre. Oricum, mulți dintre cetățenii noștri cunosc foarte bine Londra. Îmi și imaginez trupele noastre intrând în Londra și oamenii noștri ieșind în fugă din baruri, strigând: "băieți! Luați-o la dreapta! Luați-o la stânga! Vă așteptăm de multă vreme! Suntem partizani ruși în acțiune!"

Situația pe front nu este, însă, una prea bună pentru armata rusă. În ultimele zile, au reușit să câștige teren la marginea orașului Bahmut din regiunea Donețk, dar plătesc un preț mare pentru fiecare petic de pământ. Potrivit serviciilor occidentale de informații, Bahmut e un adevărat tocător de carne - pierderile de ambele părți se ridică la mii de morți și răniți.

Moscova pare să fi crescut presiunea și asupra Minsk-ului.

Unități de blindate belaruse au început să se îndrepte spre granița cu Ucraina, iar unii analiști militari speculează că Alexandr Lukașenko ar fi luat deja decizia de a se alătura invaziei începute de președintele rus Vladimir Putin. De cealaltă parte, ucrainenii spun că sunt pregătiți să facă față atacului.

Rușii au scos din nou în față, ostentativ, arsenalul atomic. Canalele media de la Moscova au prezentat imagini cu o rachetă balistică intercontinentală de tip Yars, adusă la o bază militară la doar câteva sute de kilometri de granița cu Ucraina. Racheta este una dintre cele mai puternice din arsenalul rusesc și a fost creată ca răspuns direct la scutul anti-rachetă desfășurat de americani în mai multe state europene, inclusiv în România

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult