Rusia va pune pe lista persoanelor căutate judecătorii CPI care au emis mandatul de arestare împotriva lui Putin
"Comitetul de anchetă a deschis foarte repede un dosar penal împotriva preşedintelui (CPI) şi a trei judecători, care au influenţat în mod activ adoptarea acestei decizii. În curând, aceştia vor fi trecuţi pe lista persoanelor căutate", a declarat Bastrîkin, vorbind la Forumul juridic internaţional de la Sankt Petersburg, potrivit news.ro.
Curtea Penală Internaţională a emis la 17 martie un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al comisarului rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru un presupus plan de deportare a copiilor ucraineni în Rusia.
Curtea a declarat că există "motive rezonabile de a crede că Vladimir Putin poartă răspundere penală individuală" pentru presupusele crime, pentru că le-a comis direct alături de alţii şi pentru că "nu a exercitat un control adecvat asupra subordonaţilor civili şi militari care au comis faptele".
Acuzaţiile CPI au fost primele formulate în mod oficial împotriva oficialilor de la Moscova de când aceasta a început atacul neprovocat asupra Ucrainei, anul trecut.
Rusia nu este membră a CPI. Întrucât instanţa nu desfăşoară procese în absenţă, orice oficial rus acuzat ar trebui fie predat de Moscova, fie arestat în afara Rusiei.
Kremlinul a catalogat acţiunile CPI drept "scandaloase şi inacceptabile".
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia , vladimir putin , curtea penala internationala
Dată publicare: 11-05-2023 16:05