Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia va interzice străinilor să folosească serviciile mamelor sale surogat

Rusia va adopta în curând o lege care va interzice străinilor să recurgă la serviciile mamelor surogat din Federaţia Rusă, a declarat preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, duminică, când în Rusia se sărbătoreşte Ziua Mamei, relatează Reuters.

Serviciile mamelor surogat cu plată sunt legale în Rusia, dar această practică este criticată de grupurile religioase drept comercializare a naşterii copiilor, potrivit Agerpres.

"Trebuie făcut totul pentru a proteja copiii prin interdicţia pentru străini de a utiliza serviciile mamelor surogat din Rusia", susţine Volodin într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram. "Vom adopta o decizie în acest sens la începutul lunii decembrie", adaugă el.

Potrivit şefului Dumei, aproximativ 45.000 de copii născuţi de mame surogat din Rusia au fost duşi în străinătate în ultimii ani. "Traficul de copii este inacceptabil", mai spune el.

Deputaţii ruşi au adoptat aproape în unanimitate un proiect de lege pentru interzicerea accesului la mamele surogat din Rusia într-o primă lectură în luna mai.

Citește și
iskander, rusia
Rusia foloseşte rachete vechi de croazieră din care scoate ogivele nucleare. „Arată nivelul epuizării stocului de muniție”

În cazul în care va fi adoptat într-o a treia lectură finală şi va trece şi de Consiliul Federaţiei (camera superioară), atunci proiectul de lege va fi promulgat de către preşedintele Vladimir Putin înainte de a intra în vigoare.

Guvernul ucrainean susţine că Rusia a deportat cu forţa peste 12.000 de copii ucraineni de la începutul invaziei în 24 februarie, în timp ce 440 au murit în război, iar câteva sute sunt daţi dispăruţi.

Rusia neagă deportările forţate, susţinând că mutarea oamenilor din Ucraina în Rusia se face pentru a proteja civilii de soldaţii ucraineni, notează Reuters.

Putin s-a întâlnit vineri cu un grup atent selecţionat de mame de soldaţi ruşi trimişi să lupte în Ucraina, dintre care unii îşi pierduseră viaţa, spunându-le că fiii lor nu au murit în zadar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult