Modifica setarile cookie
Toate categoriile

SUA au anunțat Rusia că va ataca obiective din Siria. Oficial rus: „Ținem legătura cu cei responsabili”

Rusia ține legătura cu Statele Unite și celelalte țări care au participat la atacul aerian din Siria, a spus adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Ryabkov, sâmbătă.

Într-un interviu acordat pentru Kommersant daily, Ryakov a precizat că Mosova este interesată să coopereze cu Washingtonul în ceea ce privește Siria, conform Reuters, care citează RIA Novosti.

Totodată, ambasadorul american în Rusia, Jon Huntsman a precizat, sâmbătă, că Statele Unite au comunicat cu Rusia și înainte să lanseze rachete asupra unor obiective din Siria, pentru a reduce orice risc privind uciderea unor militari ruși în această operațiune.

„Înainte să trecem la fapte, Statele Unite au comunicat cu autoritățile din Rusia, pentru a reduce riscul de a pune în pericol vreun cetățean rus sau vreun civil”, a spus Huntsman citat de Sputnik.

Potrivit diplomatului, SUA dorește să coopereze cu Rusia în ceea ce privește situația din Siria, dar vrea ca Moscova să condamne presupusele atacuri chimice comise de Damasc.

Citește și
donald trump
Trump, după atacul din Siria: ”Misiune îndeplinită! Mulțumesc Franței și Marii Britanii”

„Suntem deschiși cooperării cu Rusia, dacă vrea să facă ceea ce e corect și să-l condamne pe Assad pentru actiunile sale îngrozitoare și să se asigure că așa ceva nu se va mai întâmpla din nou”, a mai spus diplomatul american.

În jur de 500 de persoane au fost afectate de presupusul atac chimic care a avut loc, weekendul trecut, în orașul Douma din enclava siriană Ghouta de Est, potrivit Organizației pentru Sănătate. Cu toate acestea, numărul morților și răniților rămâne neclar, activiștii relatând moartea a cel puțin 40 de persoane.

Drept urmare, Statele Unite, Marea Britanie și Franța au bombardat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai multe obiective guvernamentale situate pe teritoriul Siriei.

După atac, Pentagonul a anunţat că operaţiunile nu vor continua, însă ulterior atât premierul britanic cât şi ministrul francez de Externe au vorbit despre posiblitatea unei noi intervenţii, dacă regimul al-Assad continuă să folosească arme chimice.

La scurt timp după atac, ambasadorul Rusiei la Washington Anatoly Antonov, a afirmat că Statele Unite și aliații vor trebui să suporte consecințele atacului lansat în Siria.

„Cele mai rele așteptări au devenit realitate. Au rămas surzi la avertismentele noastre. Au acționat conform unui scenariu plănuit dinainte. Suntem amenințați din nou. Am avertizat că asemenea acțiuni nu vor rămâne fără consecințe. Toată responsabilitatea e pe umerii Washingtonului, Londrei și Parisului”, a spus diplomatul rus, citat de TASS.

Totodată, Antonov a precizat că este „inacceptabil ca președintele Rusiei să fie insultat”. „SUA, o țară care are cel mai mare arsenal chimic, n-are dreptul moral să-i acuze pe alții”, a mai spus ambasadorul Rusiei la Washington.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a reacționat precizând: „Cineva trebuie să fie excepțional ca să atace capitala Siriei când țara avea, în sfârșit, o șansă la un viitor pașnic”, a spus Zakharova.

Maria Zakharova a acuzat Casa Albă că și-a bazat decizia pe informațiile apărute în presă.

„Casa Albă a precizat că certitudinea că în spatele atacului chimic este Damascul provine din presă, relatările privind simptomele, filmulețele și fotografiile, cât și informații credibile”, a precizat ea într-un comunicat citat de CNN.

Ulterior, și Vladimir Putin a reacționat precizând:

„Prezenta escaladare a situaţiei din zona Siriei are un impact devastator asupra întegului sistem de relaţii internaţionale, a declarat sâmbătă dimineaţa Vladimir Putin, în cadrul unei declaraţii făcute în urma atacului SUA şi aliaţilor acestora. Istoria va stabili adevărul. Deja ea a arătat ce răspundere grea are Washingtonul în masacrele sângeroase din Iugoslavia, Irak, Libia. Rusia condamnă atacul din Siria, unde militarii ruşi sprijină guvernul legitim în lupta împotriva terorismului”, afirmat Putin.

Kremlinul a cerut convocarea unei reuniuni de urgenţă a consiliului de securitate al ONU. Putin a spus că atacul va „aduce suferinţă populaţiei paşnice din Siria şi îi va ajuta pe teroriştii care au chinuit poporul sirian ani de zile, provocând un noi val de refugiaţi”.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult