Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia se dezlănțuie pe frontul din Ucraina, după ajutorul militar anunțat de SUA. Un atac masiv a fost ordonat de Kremlin

Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka.

În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe parcursul zilei, potrivit Statului Major General.

Avioanele ucrainene au lovit 16 zone în care erau concentrate trupe ruseşti.

Apărarea aeriană a Ucrainei a distrus o rachetă aeriană ghidată Kh-59 a ruşilor.

Pe parcursul zilei, armata rusă a efectuat 31 de atacuri cu rachete, 46 de atacuri aeriene şi 23 de atacuri cu MLRS asupra poziţiilor apărătorilor ucraineni şi a zonelor populate, relatează ukrinform.net, citată de Agerpres.

Infrastructura feroviară din Ucraina, una dintre ținte

Între timp, Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Citește și
artilerie ucraina
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Infrastructura feroviară este deosebit de vitală în Ucraina, atât în transportul pasagerilor şi comerţ, cât şi armatei, deoarece de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, întregul trafic aerian civil este paralizat.

”Este vorba aici despre măsuri clasice înaintea unei ofensive” de amploare, aşteptată în următoarele săptămâni, a declarat sub protecţia anonimatului o sursă de rang înalt din sistemul securităţii ucrainene, intervievată de AFP cu privire la aceste atacuri, potrivit News.ro.

Scopul ”este să paralizeze livrările, transportul încărcăturilor militare”, a adăugat ea.

Reţeaua de căi ferate este vizată cu regularitate în bombardamente ruse de doi ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult