Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia explică de ce refuză ajutorul Occidentului în cazul atentatului din Moscova. Ce ar urmări, de fapt, Vestul

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministerul rus de Externe a refuzat oferta Interpol de a ajuta în ancheta privind atacul terorist de la periferia Moscovei.

Serghei Lavrov a declarat că Rusia „înțelege ce speră Occidentul să obțină și prin ce mjloace”. Între timp, opt suspecți sunt arestați, acuzați fie de comiterea atacului, fie de complicitate. Bilanțul atacului sângeros este de 139 de morți și 138 de răniți.

Directorul Serviciului Federal de Securitate a acuzat Kievul că antrenează militanți islamiști pentru a-i arunca în lupta cu Rusia.

Aleksandr Bortnikov, director al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei: „Știm că partea ucraineană a studiat și antrenat militanți în Orientul Mijlociu, au mers în locul unde se află teroriștii, au lucrat cu ei și i-au antrenat. Vorbim de naționaliști, de mercenari, de islamiști recrutați de Ucraina pentru a lupta împotriva Rusiei”.

Oficialul a mers chiar mai departe și a afirmat că nu doar Ucraina, ci și Statele Unite și Marea Britanie ar fi facilitat atacul de vineri.

Citește și
romania nato
Efectul NATO pentru România. Pîrvulescu: „Rolul țării este crucial după anexarea Crimeei de Rusia şi începutul războiului”

Aleksandr Bortnikov, director al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei: „Credem că acţiunea a fost pregătită atât de islamiştii extremiști înşişi, cât şi, bineînţeles, facilitată de serviciile speciale occidentale, şi că serviciile speciale ucrainene sunt implicate direct”.

Lavrov: „Nu avem nevoie de ajutor de la occidentali”

La rândul său, ministrul rus de Externe și-a exprimat dubiile privind oferta de asistență primită de Moscova din partea Interpol.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: „În privința anchetei, nu avem nevoie de ajutor de la occidentali, care n-ar face decât să-și promoveze teoria convenabilă că Statul Islamic e de vină pentru atentat, iar Ucraina n-are niciun amestec”.

Anchetatori rusi au mers, marți, în Tadjikistan ca să interogheze familiile celor patru bărbați arestați pentru comiterea masacrului. Potrivit unor surse de la Ankara, doi dintre indivizi au fost recent în Turcia, de unde s-au întors în Rusia pe 2 martie.

Jim Heintz, Associated Press: „Majoritatea atentatelor teroriste care au lovit Rusia în ultimul sfert de secol au fost atribuite ori revendicate de militanți din Republica Separatistă Cecenia. Asta a început să se schimbe în 2015, odată cu implicarea trupelor ruse în Siria, împotriva Statului Islamic. Tadjikistan este cea mai săracă dintre fostele republici sovietice, iar sărăcia și tensiunile religioase au creat acolo o situație explozivă. Statul Islamic a recrutat masiv în Tadjikistan”.

În total, opt suspecţi au fost arestati, unii dintre ei considerați complici. Patru bărbați duși în fața instanței aveau semne de tortură, deocamdată fără explicații oficiale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult