Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Amiral italian: Rusia domină Mediterana din punct de vedere strategic și militar

Rusia este puterea dominantă în Marea Mediterană, susține amiralul Luigi Binelli Mantelli, fost șef al armatei italiene.

Puterea Turciei este și ea în creștere, în timp ce „zilele de aur” ale Occidentului în regiune au dispărut de mult, a declarat amiralul Luigi Binelli Mantelli. El a fost șeful forțelor armate italiene în perioada 2013-2015.

„Rusia este puterea navală proeminentă în Marea Mediterană, și-a câștigat acest rol pe teren", a declarat amiralul Luigi Binelli Mantelli, într-un interviu acordat EuObserver.

Flota de război rusă include două fregate moderne, două submarine și un distrugător, majoritatea cu sisteme de rachete de atac terestru, staționate permanent în vestul Mediteranei, a spus amiralul.

Rușii ar căuta să înființeze o bază navală în Libia și ar avea o bază „avansată” în Siria, a adăugat el.

Citește și
VIDEO. Forțele speciale din Rusia au salvat un băiat care fusese răpit de un presupus pedofil
VIDEO. Forțele speciale din Rusia au salvat un băiat care fusese răpit de un presupus pedofil

Flota este dublată de avioane din Rusia sau staționate în alte țări, precum Siria, a precizat amiralul.

Kremlinul avea, de asemenea, un avantaj politic, a spus el.

„În ultimii ani, Rusia a afișat un nivel de asertivitate care amintește SUA în zilele de aur", a spus Binelli Mantelli, referindu-se la sfârșitul Războiului Rece, acum aproximativ 30 de ani.

„Hotărârea [președintelui rus Vladimir] Putin este evidentă, atât în ceea ce privește libertatea de acțiune la nivel politic și militar, cât și capacitatea sa de a crea relații cu țările din zonă", a mai spus Binelli Mantelli.

Una dintre aceste țări este Turcia, cu care Rusia transformă zona Caucazului de Sud.

Turcia reprezintă de asemenea, o forță în zona mediteraneană în creștere, a notat amiralul italian.

„Este pe cale să dobândească o capacitate semnificativă de luptă cu noua navă de atac amfibie Anadolu, care poate fi configurată ca un portavion ușor", a spus el.

Dacă ar pune la bord avioane F-35 cu decolare și aterizare verticală, Turcia ar „câștiga o relevanță regională suplimentară”, a adăugat el.

Și președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a avut și el un avantaj, a spus Binelli Mantelli.

Recentul său război cu Azerbaidjanul pentru recucerirea regiunii Nagorno-Karabakh din Armenia „i-a oferit lui Erdoğan un teren de încercări strategice suplimentare pentru demonstrarea asertivității sale politice", a spus Binelli Mantelli.

Acordul de pace din Caucazul de Sud, intermediat săptămâna trecută de Rusia, a consolidat rolul lui Putin ca „arbitru principal” al evenimentelor, a spus amiralul italian.

Acordul a venit după ce Putin și Erdoğan s-au ajutat reciproc să devină „stăpâni absolut ai zonei” în conflictele din Libia și Siria.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult