Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia ar vrea să invadeze şi R. Moldova la începutul anului 2023. Ce spune șeful Serviciului de Informații de la Chișinău

Rusia ar plănui să invadeze Republica Moldova la începutul anului următor, susține directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chișinău.

Oficialul a declarat într-un interviu pentru TVR Moldova că sunt analizate mai multe scenarii prin care Moscova ar încerca inclusiv o invazie terestră a Moldovei, prin nordul Ucrainei, iar punerea în aplicare a scenariului depinde de evoluţiile războiului.

„Întrebarea nu este dacă Federaţia Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul Republicii Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru: fie la începutul anului, ianuarie, februarie, fie mai târziu, martie, aprilie. Dar, din informaţia pe care o deţinem noi, Federaţia Rusă intenţionează să meargă mai departe. Având scopul de a crea o joncțiune cu regiunea transnistreană, care este teritoriul Republicii Moldova, şi atunci cu o claritate putem spune că da, ei au intenţia să ajungă aici, să se conecteze. Ce va urma ulterior, intenţiile lor în raport cu Chişinăul, putem discuta, dar asta este un risc real şi foarte înalt", a declarat Alexandru Musteață.

Șeful Serviciului de Informații și Securitate a mai adăugat că cel mai mare depozit de muniţii din Europa, cel de la Cobasna, în regiunea transnistreană, este securizat de ruşi, la capacitate maximă. Una dintre ipoteze este utilizarea acestor muniţii într-o posibilă confruntare militară.

Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate a transmis un comunicat de presă în care nuanțează declarațiile directorului instituției.

„În contextul declarațiilor dl. Alexandru Musteața, director SIS, pentru TVR Moldova referitor la principalele riscuri la adresa securității naționale, în cadrul cărora s-a făcut referire și la analiza mai multor scenarii prin care Federația Rusă ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova, precizăm că directorul SIS a menționat că obiectivul Federației Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistriană este unul valabil și azi, iar o nouă ofensivă a Federației Ruse spre această direcție ar putea avea loc în 2023. De asemenea, punerea în aplicare a acestora depinde de evoluțiile războiului din Ucraina”, a transmis Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult