Rusia anunţă că a distrus o navă ucraineană de recunoaştere la Marea Neagră, cu un avion de tip Su-30
Moscova a anunţat totodată că a doborât două drone ucrainene în regiunea Moscova, unde se multiplică incidentele de acest tip.
”În această noapte (de luni spre marţi), echipajul unui (avion de luptă de tip) Suhoi 30 (Su 30-CM) aparţinând aviaţiai navale a Flotei la Marea Neagră a distrus o navă de recunoaştere a Forţelor Armate ucrainene în zona unor instalaţii ruse de producţie de gaze naturale la Marea Neagră”, anunţă într-o postare pe Telegram Ministerul rus al Apărării.
Ministerul nu oferă detalii suplimentare despre acest incident.
Joi seara, nave aparţinând Flotei ruse au fost vizate într-un atac ucrainean cu o dronă navală, potrivit Ministerului rus al Apărării.
Aceste nave ”îndeplineau sarcini de controlul navigaţiei” la Marea Neagră.
Drona navală ”a fost distrusă de tiruri” ale unor nave militare ruseşti, fără să-şi atingă ţinta, potrivit Moscovei.
Dispozitive de acest tip au luat drept drept ţintă nave ruseşti după ce Moscova a refuzat, la jumătatea lui iulie, să prelungească Acordul de la Istanbul, negociat de ONU, care autoriza exportul de cereale ucrainene.