Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia, acuzată de noi crime de război. VIDEO șocant cu presupusa execuție a 3 soldați ucraineni prizonieri

Ucraina a deschis o anchetă pentru crime de război în cazul unei presupuse execuţii de către forţele ruse a trei prizonieri de război ucraineni, a anunţat oficial procuratura generală.

Trupele de asalt aeropurtate ale Ucrainei au confirmat că cei trei militari erau paraşutişti ai uneia dintre brigăzile acestei forţe, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Autorităţile au declarat că incidentul a avut loc în această lună în apropierea satului Robotîne, în sud-estul regiunii Zaporojie, iar momentul șocant a fost surprins într-o înregistrare video care a circulat online.

Înregistrarea pare să arate trei personaje neînarmate care se prăbuşesc dintr-o poziţie staţionară, după ce s-a tras asupra lor.

Rusia nu a comentat deocamdată acuzaţia, care este deja a doua din această lună formulată împotriva sa de procurorii ucraineni.

Citește și
vladimir putin, xi jinping razboi in ucraina
Putin i-a spus lui Xi cât timp mai are de gând să lupte în Ucraina. Detaliul care va șoca Kievul și aliații săi occidentali

"Acesta este un alt caz de încălcare grosolană de către ţara agresoare a dreptului umanitar internaţional în ceea ce priveşte tratamentul prizonierilor de război", a declarat biroul procurorului într-un comunicat.

Trupele de asalt aeropurtate din Ucraina au declarat joi că cei trei militari despre care procurorii ucraineni au spus că au fost capturaţi şi împuşcaţi mortal de forţele ruseşti în această lună erau membri ai Brigăzii 82 de asalt aeropurtat.

Personalul inamic neidentificat, "acţionând în mod intenţionat, încălcând legile şi obiceiurile războiului", i-a ucis în mod deliberat pe cei trei bărbaţi, acuză trupele de asalt aeropurtate.

Trupurile lor au fost ridicate de autorităţile ucrainene de la locul faptei.

Trupele de Asalt Aeropurtate au redistribuit imaginile cu incidentul, marcându-i pe cei trei bărbaţi cu steaguri ucrainene şi punând steaguri ruseşti lângă figuri în uniformă care stăteau în picioare sau ghemuite în două locuri dintr-un peisaj arid, la o anumită distanţă în spatele celor trei.

Cei trei bărbaţi sunt văzuţi în genunchi, cu mâinile la ceafă.

Cel puţin două persoane în uniformă ridică ceea ce par a fi arme din cele două locaţii marcate cu steaguri ruseşti şi par să deschidă focul în direcţia ucrainenilor.

Imediat, cei trei se prăbuşesc în faţă, iar un bărbat identificat ca fiind un soldat rus se apropie de ei şi pare să verifice dacă există semne de viaţă în timp ce trupurile zac pe pământ.

La 3 decembrie, Ucraina a acuzat Rusia că a comis o crimă de război după ce un alt videoclip difuzat pe reţelele sociale părea să arate mai mulţi soldaţi împuşcând sub ameninţarea armei doi militari care se predau şi care au ieşit dintr-o tranşee.

În martie anul trecut, un soldat ucrainean capturat a fost împuşcat mortal, potrivit unei înregistrări video, după ce spune sfidător "Slavă Ucrainei", o frază care a căpătat o semnificaţie specială, ca salut public obişnuit de la începutul războiului.

Trupele de asalt aeropurtate au declarat că personalul inamic neidentificat, "acţionând în mod intenţionat, încălcând legile şi obiceiurile războiului", i-a ucis în mod deliberat pe cei trei bărbaţi, pe care i-a descris ca fiind membri capturaţi ai Brigăzii sale 82 de asalt aeropurtat. Aceasta a precizat că trupurile lor au fost ridicate de autorităţile ucrainene de la locul faptei, identificat anterior ca fiind în apropierea satului Robotyne, în regiunea Zaporozia din sud-estul Ucrainei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult