Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia oprește livrările de gaz către Polonia

Rusia a suspendat livrările de gaz către Polonia în baza contractului Yamal.

Informația a fost transmisă pe surse de Onet. Onet transmite că a confirmat informația atât din surse guvernamentale, cât și din compania de stat de petrol și gaze PGNiG.

Jurnaliștii transmit că o celulă de criză s-a reunit la Ministerul Climei.

Deocamdata nu există niciun anunț din partea Rusiei cu privire la acest aspect. 

După aflarea acestui lucru, prețul gazului a crescut cu 17%, transmite Bloomberg. 

Fără a confirma informația, guvernul polonez a spus că are suficient gaz în depozit.

UPDATE 20:45 Compania de stat de petrol și gaze PGNiG a transmis că a primit o scrisoare de la Gazprom prin care anunța suspendarea completă a livrărilor conform contractului Yamal.

"PGNiG și GAZ-SYSTEM informează că în prezent toate livrările către clienți sunt efectuate în conformitate cu nevoile acestora. Companiile monitorizează situația și sunt pregătite pentru diverse scenarii. Pe 26 aprilie, Gazprom a informat PGNiG despre intenția sa de a suspenda complet livrările în baza contractului Yamal la începutul zilei contractului din 27 aprilie", se arată în comunicat. 

Moscova și Europa sunt blocate într-o confruntare cu privire la modul în care ar trebui plătită gazul rusesc. Președintele rus, Vladimir Putin, a amenințat că va opri livrările dacă cererile sale nu sunt îndeplinite. Kremlinul a spus că gazul trebuie cumpărat în ruble, dar Uniunea Europeană consideră că acest lucru ar încălca sancțiunile și, de asemenea, ar întări puterea lui Putin în mod inacceptabil. Polonia a precizat că nu va plăti în ruble. Acesta a reiterat această poziție marți.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult