Rusia a fost interzisă la Eurovision, după ce a invadat Ucraina
Finlanda a declarat vineri că nu va trimite concurenţi la finala Eurovision 2022 în cazul în care Rusia va avea voie să participe, în timp ce alţi radiodifuzori publici europeni, inclusiv din Ucraina, au solicitat interzicerea participării Rusiei la concursul muzical.
Organizatorii concursului muzical Eurovision au anunţat, joi, că intenţionează să permită Rusiei să concureze la ediţia din acest an a acestei competiţii muzicale, în pofida invaziei de către forţele ruse a Ucrainei.
Aceștia au descris concursul drept un "eveniment cultural apolitic" şi au părut să respingă sugestiile că atacul Moscovei asupra Ucrainei ar duce la interzicerea participării Rusiei la ediţia de anul acesta a competiţiei.
Cea de-a 66-a ediţie a Eurovision va avea loc la Torino în luna mai, după ce trupa rock italiană Maneskin a câştigat concursul din 2021.