Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia a emis un mandat de arestare pe numele șefului spionajului militar ucrainean. Reacția lui Kirilo Budanov

Un tribunal din Moscova a emis vineri un mandat de arestare pe numele şefului serviciilor secrete militare ucrainene, Kirilo Budanov, acuzându-l de organizarea de "atacuri teroriste" pe teritoriul Rusiei, a anunţat agenţia de presă de stat RIA.

Instanţa l-a acuzat în absenţă pe Budanov de infracţiuni legate de terorism şi contrabandă cu arme. Ar fi vorba cu precădere de aruncarea în aer a podului Kerci, iar autorităţile ruse ar urma acum să emită un mandat de arestare internţional, potrivit News.ro.

Kirilo Budanov a reacţionat ironic la "arestarea sa în absenţă" în Rusia şi a promis că va lucra şi mai bine pentru a-i contracara pe invadatori, potrivit Ukrainskaia Pravda.

"Ştiţi de cât timp lucrez şi a fost oarecum jenant că nu s-a luat nicio decizie în privinţa mea acolo. Eu sunt mulţumit. Acesta este un indicator bun al muncii noastre şi promit să lucrez şi mai bine", a declarat Budanov.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult