Rudele unei franțuzoaice, în stare de șoc. Ce a urmat după ce a fost declarată decedată
Povestea neobișnuită s-a petrecut săptămână aceasta, în localitatea Portet-sur-Garonne, lângă Toulouse, relatează Le Figaro.
Totul a început când câțiva membri ai familiei s-au dus la locuința nonagenarei, alarmați de faptul că nu aveau nicio veste de la ea de câteva zile. Când au intrat în casă, i-au descoperit trupul inert.
A fost solicitată intervenția unui echipaj de salvare, iar medicul care a examinat corpul bătrânei a declarat-o pe aceasta decedată. Martori la toată povestea au fost și jandarmii care făceau parte din echipaj.
În aceste condiții, rudele au decis să-i acopere trupul cu o pătură, până la sosirea angajaților de la pompe funebre. La un moment dat, femeia a început să se miște sub pătură.
Familia a cerut pentru a doua oară intervenția salvatorilor. De această dată, bătrâna a fost dusă la spital. Starea ei este însă foarte gravă.