Români prinși în haosul din Niger. MAE face demersuri pentru evacuarea lor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Potrivit ministerului român, reprezentanţii Ambasadei României la Alger, care asigură reprezentarea diplomatică şi consulară în relaţia cu Republica Niger, au întreprins demersuri urgente pentru identificarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul acestui stat.
Astfel, la acest moment, în evidenţa Ambasadei României la Alger sunt patru cetăţeni români care şi-au anunţat prezenţa pe teritoriul Republicii Niger şi care au solicitat sprijin în vederea evacuării. Misiunea diplomatică este în contact permanent cu cetăţenii români şi, cu sprijinul Ambasadei României la Paris, au fost obţinute asigurări că cei patru cetăţeni români vor fi preluaţi şi transportaţi la Paris, în cursul acestei zile, cu unul dintre zborurile de evacuare organizate de către autorităţile franceze. De asemenea, sunt în curs de realizare şi alte demersuri diplomatico-consulare pentru identificarea unor soluţii de transport alternative.
Totodată, MAE precizează că, potrivit datelor disponibile la nivelul Ambasadei României la Alger, pe teritoriul Republicii Niger se află, la acest moment, alţi 20 de cetăţeni români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul misiunilor EUCAP Sahel Niger (Misiunea de Consolidare a Capacităţilor Uniunii Europene Sahel Niger) şi EUMPM Niger (Misiunea UE de Parteneriat Militar Niger). Procedurile de evacuare ale cetăţenilor români încadraţi la cele două misiuni menţionate anterior sunt gestionate de fiecare misiune în parte, potrivit Agerpres.
În acest context, MAE informează că pentru Republica Niger a fost emis un avertisment de călătorie "Există factori confirmaţi de risc - evitaţi călătoriile!" şi recomandă ferm tuturor cetăţenilor români care se află pe teritoriul Republicii Niger să se adreseze Ambasadei României la Alger şi să comunice coordonatele proprii, pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate. MAE precizează că Ambasada României la Alger urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei de securitate din Republica Niger, menţine legătura atât cu cetăţenii români care au solicitat sprijin, cât şi cu reprezentanţii celorlalte state membre UE, acordând asistenţa consulară necesară, conform competenţelor.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Alger: +213 23 48 55 85, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice la Alger: +213 79 2016940.